FOCUS

 焦点深度 - profunzimea focusării. Etape.

„Cea mai înaltă treaptă a inteligenței omenești este capacitatea de a observa fără să judeci”.

Jiddu Krishnamurti

• A percepe în loc de a gândi

Mintea și-a exercitat pe deplin capacitatea de a gândi și a ajuns la limita întregii gândiri, fără a fi găsit un răspuns; prin urmare devine liniștită – și asta fără a fi de la oboseală sau plictis; și nu prin a spune “Voi deveni liniștită și prin urmare voi găsi răspunsul”. După ce a făcut deja tot ce este posibil pentru a găsi răspunsul, mintea devine spontan liniștită. Este o conștientizare, fără alegere, fără nici o cerință, o conștientizare în care nu există nici o anxietate; și în acea stare a minții există percepția. Această percepție este singura care va rezolva toate problemele noastre. Chiar în momentul în care ați perceput problema, aceasta a încetat complet.

• Conștientizarea fără alegere

Marii vizionari întotdeauna ne-au spus să dobândim experiență. Ei au spus că experiența ne oferă înțelegerea. Însă doar mintea inocentă, mintea neumbrită de experiență, complet liberă de trecut – doar o astfel de minte poate percepe ce este realitatea. Dacă vedeți adevarul, doar percepându-l pentru o fracțiune de secundă, veți cunoaște claritatea extraordinară a minții inocente. Acest lucru presupune înlăturarea tuturor înregistrărilor memoriei, ceea ce reprezintă abandonarea trecutului. Dar pentru a avea această percepție mintea nu trebuie să-și pună problema „cum”. Mintea ta nu trebuie să fie distrasă de „cum”, de dorința de a obține un răspuns. O astfel de minte nu este o minte atentă.         Pentru că în început este sfârșitul. În început este sămânța sfârșitului a ceea ce numim durere. Încetarea suferinței are loc în suferința însăși, nu înafara acestei dureri. A te îndepărta de suferință înseamnă a găsi doar un răspuns, a trage o concluzie, a evada; dar suferința va continua. Acordă o atenție completă, o atenție totală, întregii tale ființe, atunci vei observa că există o percepție imediată, fără a fi implicat timpul, fără nici un efort, fără nici un conflict, și această percepție imediată, aceasta conștientizare fără alegere este cea care pune capăt suferinței.

• Tăcerea activă a minții

Mintea care este cu adevarat tăcută este uluitor de activă, vie, puternică – tocmai pentru că este singura minte liberă de verbalizare – liberă de experiență, liberă de cunoștințe. O astfel de minte poate percepe ce este adevarat, o astfel de minte are o percepție directă, care este dincolo de timp.   Mintea nu poate fi decât tăcută atunci când a înțeles procesul timpului, care impune veghere, vigilență, nu-i așa? O astfel de minte trebuie să fie liberă – nu de ceva – ci să fie liberă pur și simplu. Cunoaștem doar libertatea față de ceva. O minte care este liberă de ceva, nu este o minte liberă; libertatea față de ceva este doar o reacție, și aceasta nu este libertate. O minte care caută libertatea nu este niciodată liberă. Însă mintea este liberă atunci când înțelege realitatea așa cum este, fără a o traduce, fără a condamna, fără a judeca; și fiind astfel liber, mintea este inocentă deși trăiește de 100 de zile sau de 100 de ani, având toate experiențele. Este inocentă deoarece este liberă, nu de ceva, ci în sine. Doar această minte poate percepe ce este adevarat, ceea ce este dincolo de timp, iar din percepție vine energia. Atunci cand mintea percepe fără agitatie, atunci este capabilă de a observa total profunzimea de sine, și astfel percepția este cu adevărat atemporală. Nu trebuie să faci ceva pentru a o dobândi, nu există nici o disciplină, nici o practică, nici o metodă prin care să poți învăța să percepi.

• Înțelegerea creierului arhaic, animalic

Este important să se înțeleagă funcționarea, modul de operare, activitatea creierului arhaic. Când noul creier își desfășoară activitatea, creierul arhaic nu are puterea de a înțelege creierul nou. Aceasta se petrece doar atunci când creierul arhaic, care este creierul nostru condiționat, creierul nostru animalic, creierul care a fost cultivat de-a lungul secolelor, cel care veșnic caută propria securitate, propriul confort – iar atunci când creierul arhaic este liniștit, veți vedea că există o mișcare complet diferită, și această mișcare va conduce la claritate. Aceasta este mișcarea care este claritatea însăși. Pentru a înțelege, mai întâi trebuie să înțelegem creierul arhaic, să fim conștienți de el, să-i știm toate mișcările, activitățile, cerințele și preocupările sale, și de aceea meditația este foarte importantă. Nu mă refer la absurda cultivare sistematic a unui obicei de gândire și tot restul; deoarece e mult prea imatur și copilăresc. Mă refer la înțelegerea modului de operare și funcționare a creierului arhaic, să-l observ, să știu cum reacționează, care sunt răspunsurile sale, tendințele și cerințele sale, izbucnirile sale agresive – să cunoaștem integralitatea acestuia, atât partea inconștientă, precum și partea conștientă a acestuia. Când îl cunoști, când există conștientizarea fără control, fără nici o îndrumare, fără a spune „Asta e bun, asta e rău; voi reține asta, nu voi reține asta” – când tu vei vedea întreaga mișcare a vechii minți, atunci o observi în totalitate, atunci ea devine liniștită.

• O minte neancorată, fără refugiu

Ai nevoie de o minte nouă, o minte care este liberă de timp, o minte care gândește înafara coordonatelor de distanță ori spațiu, o minte fără orizont, o minte neancorată în ceva, fără nici un refugiu. Ai nevoie de o astfel de minte pentru a administra nu doar imortalitatea, ci deasemenea și problemele imediate ale existentei.

Prin urmare problema se pune astfel: este posibil pentru oricine să aibă o astfel de minte? Nu treptat, nu cultivând-o, deoarece cultivarea, dezvoltarea, procesul, presupune timp. Trebuie să se producă imediat; această transformare trebuie să se producă acum, în sensul atemporalității.

• Activă și liniștită

Pentru a descoperi noua minte, nu doar că este necesar pentru noi să înțelegem reacțiile creierului arhaic, ale vechii minți, dar este necesar deasemenea ca vechea minte să fie liniștită. Mintea veche (creierul arhaic) trebuie să fie activă, dar liniștită. Urmăriți ceea ce spun? Uitați, d-le! Pentru a descoperi singur, pentru dumneavoastră – nu ceea ce spune altcineva- existenta realității, existenta a ceea ce numim Dumnezeu – cuvântul lui Dumnezeu nu este realitatea – vechea ta minte care a fost cultivată, saturată într-o anumită tradiție, oricare ar fi anti sau pro Dumnezeu, într-o anumită cultură, într-un anumit mediu de influență și propagandă, prin secole de apartenență socială, trebuie să fie liniștită. Deoarece în caz contrar veți avea doar propriile imagini, propriile concepte și valori, însă aceste valori, aceste concepte, aceste credințe sunt rezultatul a ceea ce vi s-a spus sau sunt rezultatul propriilor reacții la ceea ce vi s-a spus; și astfel tu, inconștient, spui: „Aceasta este experiența mea!”

Deci va trebui sa pui la îndoială chiar și veridicitatea experiențelor – a propriilor experiențe, sau experiențele altora, indiferent cine ar fi. Apoi, prin investigare, întrebându-te, căutând, observând, ascultând atent, reacțiile creierului arhaic, ale vechii minți, se vor liniști. Însă mintea nu doarme, este foarte activă, însă este liniștită. Ea a ajuns la această liniște, la această stare de tăcere, prin observare, prin investigare. Și pentru a investiga, pentru a observa, trebuie să aveți lumina; și lumina este vigilența ta constantă, neîntreruptă.

• Ascultă conștient

Sper că veți asculta/citi, dar fără amintirea a ceea ce știți deja, și acest lucru este foarte dificil de făcut. Asculți ceva, și mintea ta imediat interferează cu cunoștințele sale, cu concluziile și opiniile sale, cu amintirile și trecutul său. Ascultă, căutând o nouă înțelegere. Dar observă-ți modul în care asculți, și vei vedea că exact așa se întâmplă. Fiecare ascultă prin filtrul propriilor concluzii, cunoștințe, amintiri, experiențe, sau caută un răspuns și este nerăbdător. Tu vrei să știi totul, totul despre viață și despre extraordinara complexitate a vieții. Tu nu asculți în realitate deloc. Poți asculta doar atunci când mintea este liniștită, când mintea nu reacționează imediat, când există un interval între ceea ce se spune și reacția ta. Atunci, în acest interval, există liniște, există tăcerea în care există înțelegerea, care nu este înțelegere intelectuală. Dacă există un interval între ceea ce se spune și reacția ta la ceea ce se spune, în acest interval, dacă îl prelungești pentru o perioadă lungă de timp sau pentru câteva secunde – în acest interval, dacă observați, vine claritatea. În acest interval este noua minte. Reacția imediată este mintea veche, și această minte veche funcționează prin vechile sale tradiții, acceptând și reacționând într-un mod animalic. Atunci când există acest interval, această suspendare a reacției, atunci veți descoperi noile acțiuni ale minții, și aceasta este noua minte, care doar ea poate înțelege, nu vechea minte.

• Vidul complet 

Pentru a avea loc o mutație completă în conștiință trebuie să negi complet analiza și căutarea și să ieși de sub orice/oricare influență – ceea ce este extrem de dificil. Mintea, observând ceea ce este fals, îndepărtând complet falsul, nu știe ce este adevarat. Dacă deja știți ce este adevărat, atunci doar înlocuiți ceea ce considerați a fi fals cu ceea ce vă imaginați că este adevărat. Nu există nici o renunțare dacă știți ce veți aduce în schimbul a ceea ce înlăturați. Această stare de negare este absolut necesară. Vă rog să urmăriți cu atenție, pentru că dacă veți merge destul de departe, veți vedea că în acea stare de negare veți descoperi ce este adevărat, deoarece negarea este golirea, eliberarea de conștiință a ceea ce este cunoscut. La urma urmei, conștiința se bazează pe cunoaștere, pe experiență, pe moștenirea rasială, pe memorie, pe lucrurile cu care s-a confruntat. Experiențele sunt întotdeauna din trecut, funcționează în prezent, fiind modificate de prezent și continuă în viitor. Toate acestea reprezinta conștiința, un mare depozit, de secole. Aceasta are doar o utilitate mecanică în viata. Ar fi absurd să negăm toate cunoștințele științifice dobândite de-a lungul timpului. Dar, pentru a aduce o mutație în conștiință, o revoluție în această structură unitară, trebuie să existe un gol, un vid complet. Și acest gol este posibil doar atunci când există descoperirea realității, observând ceea ce este fals. Apoi veți vedea, dacă ați ajuns atât de departe, că acest gol aduce cu sine o revoluție completă în conștiință: ea deja a avut loc.

• Înafara sferei gândirii 

Ți-ai schimbat propriile idei, ți-ai schimbat gândirea, dar gândirea este întotdeauna condiționată. Fie că este o gândire inspirată din învățăturile lui Iisus, Buddha, X, Y sau Z, aceasta este doar gândire, și, prin urmare, un gând poate fi în opoziție cu un alt gând, și atunci când există opoziție, un conflict între două gânduri, rezultatul este o modificare continuă a gândirii. Altfel spus, schimbarea este în continuare în domeniul gândirii, și schimbarea în domeniul gândirii nu este deloc o schimbare. O idee sau un set de idei a fost doar înlocuit cu un altul.

Este posibil ca, văzând acest întreg proces, să aduceți o schimbare care să fie în afara sferei gândirii? Cu siguranță, întreaga conștiință, fie că este din trecut, prezent sau viitor, este în domeniul gândirii și, orice schimbare în acest domeniu, care definește limitele minții, nu este o schimbare reală. O schimbare radicală poate avea loc doar în afara sferei gândirii, nu în ea, și mintea poate părăsi această sferă doar atunci când vede limitele, limitele acestei sfere, și își dă seama că orice schimbare în această sferă nu este deloc o schimbare sau o transformare adevărată, reală. Aceasta este adevărata meditație.

Fragmente din cartea: „Prima și ultima libertate”- Jiddu Krishnamurti 

Sursa de inspirație : 

http://prima-si-ultima-libertate.blogspot.ro/2012_10_01_archive.html

Iubeşte ceea ce este

Singura dată când suferim este când credem un gând care se ceartă cu ceea ce este. Când mintea este perfect clară, ceea ce este, este ceea ce ne dorim. Dacă vrei ca realitatea să fie diferită decât este, ai putea la fel de bine să înveţi o pisică să latre. Poţi încerca din nou şi din nou, dar la final pisica se va uita în sus la tine şi va zice „Miau”. Dorind ca realitatea să fie altfel decât este, este imposibil.

Şi totuşi, dacă eşti atent, vei observa că gândeşti astfel de gânduri de zeci de ori pe zi. „Oamenii ar trebui să fie mai amabili”, „Copiii ar trebui să fie bine crescuţi”, „Soţul meu (sau soţia mea) ar trebui să fie de acord cu mine”, „Ar trebui să fiu mai slab (sau mai frumos, sau să am mai mult succes)”. Aceste gânduri sunt moduri prin care noi dorim ca realitatea să fie altfel decât este. Dacă crezi că sună depresiv, ai dreptate. Tot stresul pe care îl simţim, este din cauza faptului că ne certăm cu ceea ce este.

Mi se spune deseori: „Dar ar fi descurajator să îmi opresc discuţiile cu realitatea. Dacă doar accept realitatea, voi deveni pasiv. Mi-aş putea pierde chiar dorinţa de a acţiona”. Le răspund printr-o întrebare: „Poţi fi absolut sigur că este adevărat?”. Care gând este mai încurajator: „Vroiam să nu-mi fii pierdut slujba” sau „Mi-am pierdut slujba; ce pot face acum?” Ceea ce crezi că nu ar fi trebuit să se întâmple, trebuia să se întâmple.Trebuia să se întâmple pentru că s-a întâmplat şi nici o gândire din lume nu ar putea schimba asta. Aceasta nu înseamnă că aprobi sau condamni o situaţie. Înseamnă că doar poţi vedea lucrurile fără a opune rezistenţă şi fără confuzia conflictului tău interior. Nimeni nu vrea ca să se îmbolnăvească proprii copii, nimeni nu vrea să fie într-un accident de maşină; dar când astfel de lucruri se întâmplă, cum poate fi de ajutor ca la nivel mental să te cerţi cu ele? Ştim să procedăm mai bine de atât, dar totuşi o facem, pentru că nu ştim cum să ne oprim.
Sunt o iubitoare a ceea ce este, nu pentru că sunt o persoană spirituală, ci pentru că doare când mă cert cu realitatea. Putem vedea faptul că realitatea este bună exact aşa cum este, pentru că atunci când ne certăm cu ea, experimentăm tensiune şi frustrare. Nu ne simţim naturali şi echilibraţi. Când ne oprim din opoziţia cu realitatea, acţiunea devine simplă, fluidă, sinceră şi fără frică.

Stând în propria treabă

Pot găsi doar trei tipuri de treburi în Univers: a mea, a ta şi a lui Dumnezeu.(Pentru mine cuvântul Dumnezeu înseamnă „realitate”. Realitatea este Dumnezeu, pentru că guvernează. Orice nu este sub controlul meu, al tău, sau controlul tuturor, o numesc treaba lui Dumnezeu).
Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc „Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, vreau să fii fericit, ar trebui să fi punctual, ar trebui să ai mai multă grijă de tine”, sunt în treaba ta. Când sunt îngrijorată de cutremure, inundaţii, război sau când voi muri, sunt în treaba lui Dumnezeu. Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea.
Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reţine de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează. Să cred că ştiu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganţă pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi frică. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă.Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.

Dacă înţelegi cele trei tipuri de treburi îndeajuns să stai în treaba ta, ţi-ar putea elibera viaţa într-un mod în care nici nu-ţi poţi imagina. Data viitoare când simţi stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental şi s-ar putea să începi să râzi! Întrebarea aceasta te poate aduce la tine. Şi ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent şi că ţi-ai trăit toată viaţa, mental, în treburile celorlalţi. Doar să observi când te afli în treburile celorlalţi, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat.
Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.

“Nu problema ne provoacă suferinţă, ci gândurile noastre legate de problemă”, spune Katie Byron. Contrar credinţei înrădăcinate, tentativa de a renunţa la un gând dureros nu funcţionează niciodată; în schimb, odată ce am parcurs Lucrarea – cum numeşte ea procesul interior al clarificării – gândul este acela care renunţă la noi. Ajunşi în acel punct, putem iubi cu adevărat realitatea, exact aşa cum este ea. Procesul este pur şi simplu o serie de patru întrebări fundamentale care, aplicate unei probleme anume, îţi permit să vezi ceea ce te tulbură într-o lumină complet diferită.
Tu esti acela. Tu esti singura ta speranţă, deoarece noi nu ne vom schimba până nu o faci tu. Treaba noastra e să te agresam cât de tare putem cu tot ce te înfurie, te supără, te dezgustă, până când vei înţelege. Atât de mult te iubim, fie că suntem sau nu conştienţi de asta. Întreaga lume se referă la tine. Şi nu va fi pace în lume până când nu găseşti pacea în tine, în clipa asta.

SURSA: http://drumuricatretine.wordpress.com/2014/09/13/treaba-mea-treaba-ta-si-treaba-lui-dumnezeu/

Iubeşte ceea ce este –  Byron Katie

Şi cum voi face?

Acesta este cel mai mare secret al succesului dintre acele ce se pot spune în cuvinte. Un braţ viguros poate sparge un scut şi chiar să ia viaţa cuiva, însă doar nevăzuta putere a iubirii poate deschide inimile oamenilor; şi până nu voi stăpâni această artă, nu voi fi mai mult decât un iubitor de mărunţisuri. Voi face din iubire cea mai puternică armă şi nici unul dintre cei pe care îi voi provoca nu se va putea apăra de forţa ei.

Argumentele i-ar putea contrazice; vorbele mele i-ar putea face bănuitori, chipul meu i-ar putea face să mă suspecteze, totuşi iubirea mea va topi toate inimile ca un soare ale cărui raze desgheaţă pământul îngheţat.

Şi cum voi face astea? De acum înainte, voi privi toate lucrurile cu iubire şi mă voi naşte din nou. Voi iubi soarele, pentru că îmi încălzeşte corpul; voi iubi ploaia pentru că îmi purifică spiritul; voi iubi lumina pentru că îmi arată calea; voi iubi şi întunericul, pentru că îmi arată stelele.
Voi spune bun-venit fericirii, pentru că mă face mărinimos; şi voi îndura tristeţea, pentru că îmi deschide sufletul. Voi aprecia recompensele, dacă ele mi se cuvin; voi spune bun-venit şi piedicilor, pentru că ele sunt cele ce mă întăresc.
Îmi voi iubi duşmanii, şi ei îmi vor deveni prieteni; îmi voi încuraja prietenii, şi ei îmi vor deveni fraţi; voi căuta întotdeauna motive să binecuvântez; niciodată nu îmi voi găsi scuze să bârfesc. Când voi fi tentat să critic, mă voi înfrâna; când voi merge la rugăciune, îmi voi înălţa vocea din toate puterile.

Oare ceea ce spun păsările, vântul, marea şi întreaga natură nu este o rugăciune către Creator? Nu pot vorbi Creatorului în acelaşi mod? De acum înainte îmi voi aminti acest secret, iar el îmi va transforma viaţa.

Şi cum voi face? Voi iubi toţi oamenii, pentru că fiecare are calităţi care merită admirate, chiar dacă uneori ele sunt ascunse. Cu iubire voi sfărâma zidul de suspiciune şi ura pe care l-au construit în jurul inimii lor şi în loc voi construi poduri, astfel ca iubirea mea să intre în sufletul lor.
Voi iubi pe cei cu voinţa puternică, pentru că ei mă pot inspira. Îi voi iubi pe cei care eşuează, pentru că ei mă pot învăţa. Voi iubi regii, pentru măreţia lor, îi voi iubi pe cei umili, pentru că sunt divini. Îi voi iubi pe cei bogaţi, pentru singurătatea lor; îi voi iubi şi pe cei săraci, pentru simplitatea lor. Îi voi iubi pe cei tineri pentru încrederea pe care o au; îi voi iubi pe cei bătrâni, pentru înţelepciunea pe care o dăruiesc. Îi voi iubi pe cei frumosi, pentru armonia lor. Îi voi iubi pe cei urâţi, pentru sufletul lor însetat de pace.

Dar cum voi întâmpina reacţiile celorlalţi? Cu iubire. Tot aşa cum iubirea este arma care deschide sufletele oamenilor, ea este şi scutul care respinge săgeţile urii şi suliţele furiei. Răutatea şi descurajarea se vor izbi de noul meu scut şi vor deveni mai blânde decât ploaia de primăvară. Scutul mă va proteja de mijlocul lumii şi mă va sprijini când voi fi singur.

Şi cum voi întâmpina pe cei care mă vor înfrunta? Într-un singur fel: în linişte, rostind în sinea mea “Te iubesc”. Astfel spuse, în linişte, aceste cuvinte vor străluci în ochii mei, sprâncenele se vor descreţi, zâmbetul îmi va reveni pe buze şi vocea mea va deveni mai profundă; iar inima lor se va deschide. Şi cine va fi acela care nu va primi ceea ce ofer eu când inima lui îmi va simţi dragostea?
Şi mă voi iubi pe mine însumi – Sinele meu. Atunci voi veghea orice intră în trupul, mintea şi sufletul meu. Niciodată nu voi fi prea îngăduitor cu dorinţele trupului, ci mai degrabă voi avea grijă de el prin moderaţie.

Nu-i voi îngădui minţii mele să fie atrasă în slăbiciune sau în deznădejde, ci mai degrabă o voi înălţa către cunoaştere şi înţelepciune. Nu voi permite vreodată sufletului meu să se complacă în mulţumiri deşarte, ci mai degrabă îl voi hrăni cu meditaţie şi rugăciune. Nu voi permite inimii mele să devină mică şi amară, ci o voi deschide tuturor, iar ea va creşte şi va cuprinde tot Pământul.

De acum înainte voi iubi întrega creaţie.
Din această clipă voi arunca din mine orice ură, pentru că nu am timp de ură, ci doar de iubire. Iubirea intensă cheamă iubire.
Nu este atăt de important să fii iubit, cât să iubeşti – cu toată iubirea şi cu toată fiinţa ta.
Astăzi încep o viaţă nouă! Fiindcă fiecare zi e o nouă viaţă pentru mine. Şi îmi făgăduiesc cu sfinţenie că nimic nu va întârzia creşterea noii mele vieţi.
Astăzi încep o nouă viaţă a iubirii. Voi merge cu fruntea sus printre oameni. Şi ştiu că, atunci când vreau cu adevărat ceva, întregul Univers participă la realizarea visului meu.

Fragment din cartea ”Cel mai vestit vanzator din lume”, Og Mandino

Cand inima a creat creierul

Când inima a creat creierul, ea a creat și o cale înapoi către creier. Spiritul obișnuia să se afle în acel Spațiu  Mic din interiorul Inimii. Când am căzut, acum 13.000 de ani, am părăsit inima și ne-am dus în creier. Atunci s-a dezvoltat ego-ul si ne-am uitat toată înțelepciunea, toată cunoașterea.
Funcționam la un nivel foarte simplu, folosindu-ne doar puterea creierului, care nu reprezinta nimic. Puterea inimii este infinit mai mare decât cea a creierului atât în ceea ce privește înțelepciunea, cât și cunoașterea, înțelegerea
– totul.

D. Melchizedek