Blogurile mele

joi, 9 octombrie 2014

Anatomia energetică ( Introducere )

I. Cele șapte câmpuri energetice principale și conexiunea acestora cu cele șapte chakre

01Aura umana – indiferent dacă o privești ca fiind un domeniu energetic misterios din jurul corpului uman sau ca pe o simplă imagine mentală colorată, aura umana depășește cu mult domeniul imaginației, aceasta fiind la fel de reală precum este corpul tău fizic. Știai că aura se descompune în câmpuri sau straturi separate, distincte?

Mai exact, aura ta este formată dintr-un număr de șapte astfel de câmpuri energetice. Șapte, asemenea numărului principalilor centri energetici. Exact! Fiecare câmp energetic este corespondentul unui anumit centru energetic, acesta având propriile calităti și caracteristici. De asemenea, fiecare se afla într-o strânsă legătură și are un efect direct asupra stratului următor. Împreună, cele șapte câmpuri energetice formează aura corpului, pe care o poți vedea cu ochii tăi, cu multă practică și răbdare.
În continuare vom explora pe larg cele șapte câmpuri aurice, cu scopul de a căpăta o mult mai profundă înțelegere a modului în care suntem alcătuiți de energia care dă viață corpului nostru fizic.
În diagrama alăturată puteți observa cum arată fiecare strat auric.
12
1. Corpul eteric
Acesta este câmpul energetic cel mai apropiat de corpul fizic. Acesta emană de la chakra rădăcinii și formează legătura dintre corpul fizic și restul câmpurilor energetice. Acest câmp energetic se extinde la o distanță de aproximativ 2-5 cm de corpul fizic. Acest câmp energetic poate indica potențialele afecțiuni ce se pot dezvolta la nivelul corpului fizic.
2. Corpul emoțional
Acest câmp energetic corespunde chakrei sacrale și se află la o distanță de 3-8 cm față de corpul fizic. După cum sugerează și numele, acesta este tărâmul emoțiilor. Modul în care te simți și modul în care îți percepi sentimentele va fi afișat la nivelul acestui câmp emoțional. Blocajele energetice și emoțiile negative pot fi observate foarte ușor la nivelul acestui câmp energetic sub forma unor găuri sau sub forma unor puncte întunecate.
3. Corpul mental
După cum sugerează și numele, al treilea câmp energetic, corespondentul chakrei plexului solar, este dependent de  vibrațiile sau de gândurile și procesele mentale. Se extinde la o distanță între 7 și 20 de centimetri față de corpul fizic.
Acest strat este influențat  de ego-ul tău și de voința de care dispui. În cazul în care procesele tale mentale sunt dominate de îndoieli și de convingeri limitative, acestea se vor face simțite aici. De asemenea, în cazul în care ești confuz sau îți lipsește claritatea mentală, acest strat se va afla în dezechilibru.
4. Corpul astral
Corpul astral se află într-o foarte strânsă legătură cu chakra inimii și este localizat la o distanță de 30 de centimetri de corpul tău fizic. Acest strat energetic reunește cele trei staturi energetice joase și cele trei straturi energetice înalte, acționând ca o punte între câmpurile energetice fizice, mai dense și cele spirituale superioare. Acesta este, de asemenea, numit intrarea în planul astral.
Acesta este considerat a fi câmpul energetic al iubirii. La acest nivel înțelegem și ne exprimăm sentimentele în relațiile cu cei din jurul nostru. Deși cel de-al doilea câmp se află într-o strânsă legătură cu emoțiile noastre, acest camp energetic este implicat în octavele superioare de îngrijire și compasiune. Expresiile negative pot duce la judecăți și atacuri asupra ta și asupra celorlalți, fenomen cunoscut ca “împietrirea inimii”.
5. Corpul manifestării sau șablonul eteric
Acest câmp energetic corespunde celui de-al cincilea centru energetic, chakra gâtului, și se extinde la o distanță de aproximativ 45 de centimetri de corpul fizic.
La acest nivel energetic se manifestă lucrurile din eter în planul fizic. Acesta este planul a tot ceea ce ai creat în planul fizic, inclusiv identitatea sau personalitatea ta.
Efectele negative pot produce o schimbare la acest nivel, acestea făcându-se simțite sub forma de gânduri negative, emoții, boli fizice și aspecte distorsionate ale personalității.
6. Corpul celest, ceresc sau hologramatic
Acest câmp energetic corespunde chakrei celui de-al treilea ochi și este situat la o distanță de aproximativ 60 de centimetri de corpul fizic. Percepția și intuiția ta sunt evidențiate aici.
Proiecțiile și iluziile pot fi distorsionate în funcție de vibrațiile pozitive sau negative. A fost spus de foarte multe ori că trăim într-o hologramă, iar modul în care percepem lumea depinde de conștiința și de legătura fiecăruia dintre noi cu divinitatea.
7. Corpul ketheric
Acest câmp energetic corespunde chakrei coroanei, conexiunea noastră cu tot ceea ce există și reprezintă unitatea conștiinței, conștiința universală. Se extinde la o distanță de 1 metru de corpul fizic.
Expresiile negative la acest nivel produc sentimente de superioritate, de izolare și de separare de Dumnezeu, de ceilalți sau chiar de sine. Pe de altă parte, expresia divină va duce la adevărata fericire și seninătate.

II. Câmpurile Energetice Superioare și Culorile Aurei

Din câte se pare că s-a descoperit până acum, aura umană este formată din 15 straturi diferite de energie, fiecare dintre acestea fiind interconectate și având o culoare distinctă. Cele mai multe dintre învățăturile cu privire la aura umană sunt axate asupra primelor 7 straturi ale acesteia.  În următoarele rânduri vom merge un pic mai departe și vom explora primele 12 straturi ale aurei, culorile și semnificațiile lor. Primul strat al aurei este cel mai apropiat de corpul fizic.

Stratul 1 - reprezintă corpul eteric și este roșu.
Stratul 2 - reprezintă corpul emoțional și elementar. Este de culoare portocaliu.
Stratul 3 - este conectat la corpul mental și are culoarea galben.
Stratul 4 - reprezintă corpul astral și emite o nuanță verde.
Stratul 5 - reprezintă corpul arhetipal și are culoarea albastru.
Stratul 6 - reprezintă corpul angelic și are culoarea indigo.
Stratul 7 - reprezintă corpul ketheric sau corpul cauzal și emite o nuanță violet.
Stratul 8 - reprezintă corpul monadic și are o culoare aurie.
Stratul 9 - reprezintă corpul keriatric și este de culoare argintie.
Stratul 10 - reprezintă corpul hristic. Acesta are culoarea albastru închis.
Stratul 11 - reprezintă corpul buddhaic și este de culoare negru argintiu.
Stratul 12 - reprezintă corpul nirvanic și emite o culoare albă.
Foarte mulți dintre vindecătorii energetici sunt de părere că atunci când aura umană se află în dezechilibru, aceasta poate provoca dezechilibru la nivelul corpului fizic. Iată care este semnificația culorilor:
Roșu aprins: împământenit, voință puternică, orientare spre supraviețuire;
Roșu închis: furie;
Roșu deschis: energetic, competitiv, sexual, pasional;
Portocaliu: vitalitate, vigoare, creativitate, rezistență, curaj;
Portocaliu deschis: științific, orientare către detalii, perfecționist;
Galben: creativ, jucăuș, identitate, conștientizare, putere, cunoaștere, curiozitate;
Galben verzui: pasionat, comunicativ;
Verde: natural, dezvoltare, echilibru, iubire;
Verde închis: gelozie, stimă de sine scăzută, resentiment;
Albastru: calm, sensibil, expresiv;
Albastru închis: teama de auto-exprimare;
Indigo: intuitiv, viziune, gândire clară;
Violet: înțelepciune, iluminare, viziune;
Argintiu: abundență;
Roz: sensibil, artistic, afecțiune, compasiune, puritate;
Roz închis: imatur, necinstit;
Auriu: iluminare; ințelepciune; intuiție;
Alb: puritate, unitate, transcendență;


Sursa: http://www.e-dimineata.ro/anatomia-energetica/