Blogurile mele

luni, 22 decembrie 2014

Cele 5 inimi

Stimularea punctului Lao GongBine cunoscut în medicina tradițională chineză, în terapii și practici energetice, acupunctură, QI GONG, Falun Gong, etc, dar și de către experții artelor marțiale.
Lao Gong (ori Laogong) este un punct energetic situat aproximativ în centrul palmei, între metacarpienele 2 şi 3 (corespunzătoare degetelor arătător şi mijlociu), adiacent celui de al treilea. Este punctul Pericard 8 (meridian Yin), punct Yong, de foc, în canal de foc.
Lao Gong este o poartă energetică şi o cale importantă de schimb informaţional. Similar lui, în talpă se găseşte punctul Yong Quan (Rinichi 1 – cele cinci inimi din corp sunt cele două puncte Lao Gong, două Yong Quan şi inima propriu-zisă).Lao Gong este esenţial în orice terapie energetică, dar există prescrieri în care efectul este evident, precum: oboseală generală, epuizare, febră, deficienţe cardio-vasculare, stomatite, infecţii cronice ale pielii la nivelul mâinilor, artrita degetelor, boala Dupuytren (îngroşarea subcutanată a mâinilor), sughiţ, atacuri energetice, perturbări psiho-emoţionale, trezirea conştientului, calmarea spiritului.
Lao Gong este esenţial în transmiterea informaţiei, emoţiilor, gândurilor, etc. prin intermediul palmelor.










Stimularea punctelor Lao Gong sunt benefice şi sunt recomandate înaintea unei tehnici energetice. Metodele sunt multe, diverse şi specifice fiecărei şcoli.
Stimularea punctului Lao Gong
De exemplu, punctele Lao Gong se stimulează prin frecarea energică a palmelor una de alta timp de câteva minute.
Un alt exemplu de stimulare: degetele mari se îndoaie peste punctele Lao Gong, se închid pumnii orientaţi unul spre celălalt, antebraţele paralele cu solul. Timpul: 5 minute.Al treilea exerciţiu propus este următorul: în picioare sau aşezat, cu braţele paralele cu solul şi pumnii închişi, îndreptaţi unul în sus, celălalt în jos, se deschid palmele şi se închid de 20 de ori. Apoi se rotesc pumnii cu 1800 şi se repetă mişcarea de alte 20 de ori.




Sursa: http://www.energobiologie.ro/index.php/Energia-viului/Stimularea-punctului-Lao-Gong.html

Exerciții pentru vindecarea ochilor

I. Cele 7 exerciții de bază ale metodei Bates

1. Repausul ochilor
Așezați-vă confortabil pe un scaun, cu coatele sprijinite pe-o pernă pusă pe masă sau pe birou. Relaxați-vă. Cu spatele și gâtul ținute drept, acoperiți-vă ochii cu palmele, astfel încât să nu mai pătrundă deloc lumina, dar fără să îi atingeți. (Podul palmelor se sprijină pe obraji și degetele - pe frunte, fără a intra în contact cu proeminența globilor oculari.) Gândiți-vă la lucruri plăcute sau ascultați la radio o melodie plăcută. Pentru a îmbunătăț
i exercițiul, înainte de a vă acoperi ochii cu palmele, uitați-vă la o bucată de catifea neagră. Practicați acest exercițiu vreme de zece minute, de două ori pe zi sau ori de câte ori vă dor ochii sau îi simțiți obosiți.
2. Rememorări
În timp ce practicați „repausul ochilor” descris mai sus, încercați - fără a face eforturi prea mari - să revedeți în memorie un obiect sau un eveniment, cu mare lux de amănunte și în cât mai multe culori. Conform afirmațiilor doctorului Bates, unul din pacienții săi izbutise să dobândească o ameliorare a vederii după ce vizualizase un magnific nasture din aur. Conform opiniei specialistului, apelul la memoria vizuală duce la o percepție mult mai clară a lucrurilor din realitatea imediată.
3. Privitul în toate direcțiile
Obiectele nu trebuie privite fix, așa cum au tendința să facă purtătorii de ochelari. Încercați să vă schimbați privirea de la un punct de interes la altul. Pe măsură ce ochii dvs. se relaxează, mișcarea globilor oculari devine mai puțin rigidă și vederea se întărește.
4.  Acomodarea
Presupune obișnuirea succesivă a vederii la apropiere și la distanță. Tineți două creioane (sau degetele arătătoare ridicate), unul la o distanță de circa 10 cm de ochi, celălalt - la capătul brațului întins. Fixați cu privirea 5 secunde primul creion, bateți de două ori din pleoape, apoi fixați creionul din depărtare și bateți iar din pleoape de două ori, înainte de a reveni cu privirea pe creionul apropiat... și asa mai departe. Repetaț
i cât mai des acest exercițiu.
5. Clipitul din pleoape
Obișnuiți-vă să clipiți regulat, de două ori la zece secunde, pentru a vă curăța și lubrifia ochii - mai ales dacă purtați ochelari sau lentile de contact.
6. Spălarea ochilor
În fiecare dimineață clătiți-vă ochii, ținuți închiși, de 20 de ori cu apă caldă, apoi de 20 de ori cu apă rece, pentru a stimula circulația. Faceț
i același lucru și seara, dar invers, începând cu apă rece și terminând cu apă calda.
7. Balansul
În picioare, cu tălpile îndepărtate, legănați-vă ușor de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta, lăsând privirea să se miște o dată cu corpul. Conștientizați balansul câmpului vizual, pentru că de el depind odihna și destinderea ochilor. Repetați exercițiul cât mai des cu putință. Un fond sonor agreabil îi aduce un spor de eficiență.

II. Alte exerciții de îmbunătățire a vederii

8. Relaxarea prin privirea peisajelor
Există câteva peisaje simple, care au însă un efect magic asupra vederii, fiind practic predestinate să reîncarce bateriile ochilor noștri obosiți de privit la televizor sau în ecranul calculatorului, de citit ori de lucrat la lumina electrică. Efectul regenerant cel mai puternic îl are privitul următoarelor peisaje:
9. Cerul cu nori - când nu este foarte luminos, dar nici întunecat, este cel mai... „tare” elixir pentru ochi. Aceasta explică și faptul că celebrul Windows, cunoscut de toți operatorii pe calculatoare, are ca fundal de prezentare a siglei un cer albastru-diafan cu o dâră de nori.
10. Cerul de noapte înstelat - este profund odihnitor, privirea sa fiind o terapie recomandată mai ales celor care lucrează în lumina puternică. Are valoare terapeutică doar cerul din zonele neluminate electric (iluminatul public), care are acea profunzime specifică și pe care strălucesc mult mai multe stele decât în zonele urbane.
11. Apele curgătoare - sunt recomandate cu condiția să fie limpezi și să aibă un ritm de curgere lin, fără să fie foarte învolburate. Privirea lor odihnește vederea și, în plus, permite o dezvoltare spontană a mobilității oculare. Un efect binefăcător îl are și lumina filtrată prin frunzele verzi ale copacilor.

NOTĂ :  Nu există o tehnică specială de privire a peisajelor, singurele condiții care trebuie îndeplinite fiind:
-adoptarea unei poziții cât mai relaxate;
- păstrarea privirii asupra aceluiași cadru vreme de minimum 5 minute;
- golirea de gânduri a minții, pe cât posibil, așa încât să fim gata să absorbim și sufletește liniștea și pacea pe care le emană peisajul ales.
Acest exercițiu de privire, făcut în perioadele de vacanță ori în weekend, de mai multe ori pe zi, este un adevărat izvor de sănătate pentru vedere, scutindu-ne de foarte multe neplăceri (inclusiv de durerile de cap, de stările de amețeală ori de greață produse de oboseala oculară). Este foarte eficient și pentru reducerea stresului, pentru relaxarea mentală, pentru stimularea creativitătii, favorizând și apariția inspirației artistice.

III. Exercițiul de energizare a ochilor prin aportul direct de energie solară

La ora răsăritului, vom deschide larg fereastra, care trebuie să fie orientată spre est, și ne vom plasa ochii în așa fel, încât să fie în bătaia razelor solare. Închidem ochii, ne relaxăm pleoapele și mușchii feței (vreme de circa două minute), apoi balansăm capul lateral, stânga-dreapta, îndreptându-ne privirea spre zona din mijlocul frunții (vreme de circa 3 minute), iar în final rămânem cu ochii închiși două minute, conștientizând energizarea puternică a ochilor și a zonei frunții.
Acest exercițiu înlătură oboseala oculară, anumite tulburări de vedere, elimină stările de contractură și de tensiune la nivelul capului.




Sursa:

http://paramedicina-auras.blogspot.ro/2014/08/metoda-bates-de-vindecare-ochilor.html