Blogurile mele

luni, 22 decembrie 2014

Cele 5 inimi

Stimularea punctului Lao GongBine cunoscut în medicina tradițională chineză, în terapii și practici energetice, acupunctură, QI GONG, Falun Gong, etc, dar și de către experții artelor marțiale.
Lao Gong (ori Laogong) este un punct energetic situat aproximativ în centrul palmei, între metacarpienele 2 şi 3 (corespunzătoare degetelor arătător şi mijlociu), adiacent celui de al treilea. Este punctul Pericard 8 (meridian Yin), punct Yong, de foc, în canal de foc.
Lao Gong este o poartă energetică şi o cale importantă de schimb informaţional. Similar lui, în talpă se găseşte punctul Yong Quan (Rinichi 1 – cele cinci inimi din corp sunt cele două puncte Lao Gong, două Yong Quan şi inima propriu-zisă).Lao Gong este esenţial în orice terapie energetică, dar există prescrieri în care efectul este evident, precum: oboseală generală, epuizare, febră, deficienţe cardio-vasculare, stomatite, infecţii cronice ale pielii la nivelul mâinilor, artrita degetelor, boala Dupuytren (îngroşarea subcutanată a mâinilor), sughiţ, atacuri energetice, perturbări psiho-emoţionale, trezirea conştientului, calmarea spiritului.
Lao Gong este esenţial în transmiterea informaţiei, emoţiilor, gândurilor, etc. prin intermediul palmelor.










Stimularea punctelor Lao Gong sunt benefice şi sunt recomandate înaintea unei tehnici energetice. Metodele sunt multe, diverse şi specifice fiecărei şcoli.
Stimularea punctului Lao Gong
De exemplu, punctele Lao Gong se stimulează prin frecarea energică a palmelor una de alta timp de câteva minute.
Un alt exemplu de stimulare: degetele mari se îndoaie peste punctele Lao Gong, se închid pumnii orientaţi unul spre celălalt, antebraţele paralele cu solul. Timpul: 5 minute.Al treilea exerciţiu propus este următorul: în picioare sau aşezat, cu braţele paralele cu solul şi pumnii închişi, îndreptaţi unul în sus, celălalt în jos, se deschid palmele şi se închid de 20 de ori. Apoi se rotesc pumnii cu 1800 şi se repetă mişcarea de alte 20 de ori.




Sursa: http://www.energobiologie.ro/index.php/Energia-viului/Stimularea-punctului-Lao-Gong.html

Exerciții pentru vindecarea ochilor

I. Cele 7 exerciții de bază ale metodei Bates

1. Repausul ochilor
Așezați-vă confortabil pe un scaun, cu coatele sprijinite pe-o pernă pusă pe masă sau pe birou. Relaxați-vă. Cu spatele și gâtul ținute drept, acoperiți-vă ochii cu palmele, astfel încât să nu mai pătrundă deloc lumina, dar fără să îi atingeți. (Podul palmelor se sprijină pe obraji și degetele - pe frunte, fără a intra în contact cu proeminența globilor oculari.) Gândiți-vă la lucruri plăcute sau ascultați la radio o melodie plăcută. Pentru a îmbunătăț
i exercițiul, înainte de a vă acoperi ochii cu palmele, uitați-vă la o bucată de catifea neagră. Practicați acest exercițiu vreme de zece minute, de două ori pe zi sau ori de câte ori vă dor ochii sau îi simțiți obosiți.
2. Rememorări
În timp ce practicați „repausul ochilor” descris mai sus, încercați - fără a face eforturi prea mari - să revedeți în memorie un obiect sau un eveniment, cu mare lux de amănunte și în cât mai multe culori. Conform afirmațiilor doctorului Bates, unul din pacienții săi izbutise să dobândească o ameliorare a vederii după ce vizualizase un magnific nasture din aur. Conform opiniei specialistului, apelul la memoria vizuală duce la o percepție mult mai clară a lucrurilor din realitatea imediată.
3. Privitul în toate direcțiile
Obiectele nu trebuie privite fix, așa cum au tendința să facă purtătorii de ochelari. Încercați să vă schimbați privirea de la un punct de interes la altul. Pe măsură ce ochii dvs. se relaxează, mișcarea globilor oculari devine mai puțin rigidă și vederea se întărește.
4.  Acomodarea
Presupune obișnuirea succesivă a vederii la apropiere și la distanță. Tineți două creioane (sau degetele arătătoare ridicate), unul la o distanță de circa 10 cm de ochi, celălalt - la capătul brațului întins. Fixați cu privirea 5 secunde primul creion, bateți de două ori din pleoape, apoi fixați creionul din depărtare și bateți iar din pleoape de două ori, înainte de a reveni cu privirea pe creionul apropiat... și asa mai departe. Repetaț
i cât mai des acest exercițiu.
5. Clipitul din pleoape
Obișnuiți-vă să clipiți regulat, de două ori la zece secunde, pentru a vă curăța și lubrifia ochii - mai ales dacă purtați ochelari sau lentile de contact.
6. Spălarea ochilor
În fiecare dimineață clătiți-vă ochii, ținuți închiși, de 20 de ori cu apă caldă, apoi de 20 de ori cu apă rece, pentru a stimula circulația. Faceț
i același lucru și seara, dar invers, începând cu apă rece și terminând cu apă calda.
7. Balansul
În picioare, cu tălpile îndepărtate, legănați-vă ușor de la dreapta la stânga și de la stânga la dreapta, lăsând privirea să se miște o dată cu corpul. Conștientizați balansul câmpului vizual, pentru că de el depind odihna și destinderea ochilor. Repetați exercițiul cât mai des cu putință. Un fond sonor agreabil îi aduce un spor de eficiență.

II. Alte exerciții de îmbunătățire a vederii

8. Relaxarea prin privirea peisajelor
Există câteva peisaje simple, care au însă un efect magic asupra vederii, fiind practic predestinate să reîncarce bateriile ochilor noștri obosiți de privit la televizor sau în ecranul calculatorului, de citit ori de lucrat la lumina electrică. Efectul regenerant cel mai puternic îl are privitul următoarelor peisaje:
9. Cerul cu nori - când nu este foarte luminos, dar nici întunecat, este cel mai... „tare” elixir pentru ochi. Aceasta explică și faptul că celebrul Windows, cunoscut de toți operatorii pe calculatoare, are ca fundal de prezentare a siglei un cer albastru-diafan cu o dâră de nori.
10. Cerul de noapte înstelat - este profund odihnitor, privirea sa fiind o terapie recomandată mai ales celor care lucrează în lumina puternică. Are valoare terapeutică doar cerul din zonele neluminate electric (iluminatul public), care are acea profunzime specifică și pe care strălucesc mult mai multe stele decât în zonele urbane.
11. Apele curgătoare - sunt recomandate cu condiția să fie limpezi și să aibă un ritm de curgere lin, fără să fie foarte învolburate. Privirea lor odihnește vederea și, în plus, permite o dezvoltare spontană a mobilității oculare. Un efect binefăcător îl are și lumina filtrată prin frunzele verzi ale copacilor.

NOTĂ :  Nu există o tehnică specială de privire a peisajelor, singurele condiții care trebuie îndeplinite fiind:
-adoptarea unei poziții cât mai relaxate;
- păstrarea privirii asupra aceluiași cadru vreme de minimum 5 minute;
- golirea de gânduri a minții, pe cât posibil, așa încât să fim gata să absorbim și sufletește liniștea și pacea pe care le emană peisajul ales.
Acest exercițiu de privire, făcut în perioadele de vacanță ori în weekend, de mai multe ori pe zi, este un adevărat izvor de sănătate pentru vedere, scutindu-ne de foarte multe neplăceri (inclusiv de durerile de cap, de stările de amețeală ori de greață produse de oboseala oculară). Este foarte eficient și pentru reducerea stresului, pentru relaxarea mentală, pentru stimularea creativitătii, favorizând și apariția inspirației artistice.

III. Exercițiul de energizare a ochilor prin aportul direct de energie solară

La ora răsăritului, vom deschide larg fereastra, care trebuie să fie orientată spre est, și ne vom plasa ochii în așa fel, încât să fie în bătaia razelor solare. Închidem ochii, ne relaxăm pleoapele și mușchii feței (vreme de circa două minute), apoi balansăm capul lateral, stânga-dreapta, îndreptându-ne privirea spre zona din mijlocul frunții (vreme de circa 3 minute), iar în final rămânem cu ochii închiși două minute, conștientizând energizarea puternică a ochilor și a zonei frunții.
Acest exercițiu înlătură oboseala oculară, anumite tulburări de vedere, elimină stările de contractură și de tensiune la nivelul capului.




Sursa:

http://paramedicina-auras.blogspot.ro/2014/08/metoda-bates-de-vindecare-ochilor.html


miercuri, 15 octombrie 2014

MERIDIANELE CORPULUI UMAN

De mai bine de 2000 ani, medicina tradițională chinezească privește sistemul corporal fizic uman ca un complex de structuri de diverse niveluri de vibrație, în esență compuse (în această viziune) din corpul fizic, ki-ul (forța vitală) și spirit. Dacă despre corpul fizic și despre spirit putem afla lesne și în civilizațiile vestice și în speță cele europene, noțiunea de ki vine cu o serie de complemente care compun o imagine coerentă, ce, vreme de mai bine de 1000 ani s-a dezvoltat, s-a transmis, s-a studiat și experimentat și a născut practici atât de cunoscute și eficiente precum acupunctura, presopunctura, masajul shiatsu, ca reprezentanți ai școlii vechi și de exemplu tehnica EFT ca reprezentant ceva mai tânăr al înțelegerii acestor structuri. Structurile subtile pe care aceste tehnici se bazează sunt localizate la nivelul așa numitului corp eteric-vital, care este legat direct de prima chakra a sistemului energetic uman muladhara și la nivelul cărui se pot identifica un număr de  12 meridiane energetice principale și 8 meridiane extraordinare, de-a lungul cărora s-au identificat peste 400 de puncte de acupunctură.
Orice școală de medicină dintre cele menționate mai sus studiază practic și învață pozițiile pentru aceste meridiane sau puncte de acupunctură (în esență acupunctura e  doar una dintre metodele prin care se poate stimula curgerea energiei de-a lungul meridianelor, aceleași efecte avându-le presopunctura, moxibustia, laserterapia etc.) dar în esență aceiași învățătură îndeamnă învățăcelul să folosească inima pentru a detecta poziția exactă a acestor meridiane sau puncte, pentru că, la fel ca în cazul lucrului cu bio-energie de exemplu, este foarte important de conștientizat faptul că se lucrează de fapt pe un corp de vibrație superioară și pe care îl putem identitifica prin intermediul percepțiilor extrasenzoriale. Pentru a putea lua un prim contact cu noțiunile și a porni conștient la drum, cea mai ușoară abordare este vizionarea directă a unei hărți ale acestor meridiane și apoi o descriere amănunțită atât a principiilor curgerii energiei prin ele dar și a organelor și funcțiilor asociate cu acestea.
http://www.vitalbodies.org/site/images/stories/uploads/Chinese_meridians.JPG

Cele 12 meridiane principale ce traversează corpul eteric sunt fiecare asociate unui organ și deci în consecință poartă denumirea acestuia, bineînțeles că fiecare meridian ocupându-se cu transportul acestei hrane (ki-ul, qi-ul, forța vitală) de-a lungul acestuia, într-o direcție sau alta, de la și spre organul respectiv. În fapt sunt perechi de câte 2 filamente energetice (unul la suprafața pielii sau a tendoanelor și mușchilor și unul în profunzime, ce trece prin organ paralel cu cel de la suprafață) care traversează corpul eteric. Conform cu direcția curgerii energiei de-a lungul acestor meridiane, ele au fost catalogate ca fiind meridiane Yin și meridiane Yang, evident pentru că e vorba e China, fiind asociate și unui element primordial (apa, metal, pământ, lemn, foc). Se pot identifica astfel 6 meridiane Yin (Plămâni, Inimă, Pericard, Splină, Rinichi și Ficat – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor) și 6 meridiane Yang (Intestin gros, Intestin subțire, Triplu încălzitor, Stomac, Vezica urinară și  Vezica biliară – primele 3 fiind meridiane ale mâinilor și ultimele 3 ale picioarelor). Meridiane Yin au un sens de curgere de jos în sus și sunt asociate primelor 6 organe enumerate mai sus care transformă, stochează și distribuie ki-ul în întregul corp, iar cele Yang au un sens de curgere invers și se ocupă cu eliminarea reziduurilor și cu hrănirea corpului. Meridianele Yin, datorită naturii lor, sunt asociate energiei telurice și pornesc fie din vârfurile degetelor de la picioare sau din punctele de emergență și se termină în vârfurile degetelor mâinilor întinse în sus, pe cap sau trup. Organele și meridianele asociate energiei Yin  sunt afectate mai ales în cazul afecțiunilor și bolilor de lungă durată, pe când organele și meridianele asociate energiei Yang sunt afectate mai ales în fazele incipiente sau acute ale bolilor.
Cele opt meridiane extraordinare (sau curioase, ciudate) sunt de fapt Vasul Guvernor și Vasul de Concepție plus încă 6 meridiane ciudate. Cele două curgeri principale energetice sunt întâlnite în nenumărate sisteme de credință și sisteme ezoterice (și sunt practic oglinda perfectă a principiului dualității, prin cele două canale unul ascendent, unul descendent) și urmăresc traseul șirei spinării, energia Yin, de la Pământ ,urcă pe Vasul Guvernor până creștet, iar energia Yang, de la Soare coboară pe Vasul de Concepție până în vintre. Aceste canale “secundare” sunt responsabile cu drenajele și conexiunile între meridianele principale, cu echilibrarea oricăror pre-umpleri sau goluri în curgerile energiei, pe principii asemănătoare vaselor comunicante.
În afară de aceste canale standard se identifică până la 70.000 de astfel de canale de energie, ele practic compunând prezența corpului eteric ce reglează circulația Ki-ului și implicit a stării de sănătate dar și de vitalitate. Iar dacă luăm în calcul faptul că atunci când ne referim la Ki, nu ne gândim la conceptul simplu de energie, care pune în mișcare un mecanism, ci întotdeauna compunem acest concept ca fiind energie, informație și algoritm, putem înțelege rolul acestor trasee, al cunoașterii lor și al lucrului asupra lor atunci când e cazul. De asemenea, factorii care mențin și împrospătează această circulație devin de asemenea de luat în seamă în viața de zi cu zi atunci când înțelegi și interpretezi corect această parte a fiziologiei umane.
http://edge.ebaumsworld.com/mediaFiles/picture/140969/980377.jpg
手太阴肺经 – Meridianul Plămân se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului METAL, organului plămân, are un maxim de funcționare între 3 am. și 5 am., având pornirea în umăr și cu extensie pe mână în jos până în degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la faringe, laringe, gât, astm, lipsă de aer, emfizem, bronșite, dureri de cot, umăr și încheietura mâinii, diafragmă contractată, diaree, constipație sau colici.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-plaman/#.T01D5fXEKHk
手少阴心经 – Meridianul Inimii se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului FOC, organului inimă, are un maxim de funcționare între 11 am. și 1 pm., având pornirea sub braţ, se extinde pe mână prin cot, terminându-se pe degetul mare. Blocajele acestui meridian conduc la dureri faciale, de cap, de mâini, înţepături sau amorţeli ale mâinilor, încheietura mâinii slăbită, sindromul tunelului carpian, durere de spate în zona paralelă pieptului, varice sau glezne umflate.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-inima/#.T01MKXnTSqw
手厥阴心包经 – Meridianul Pericard (mai este denumit şi Meridianul Sexului sau Meridianul Circulaţiei) se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului FOC, organului pericard, are un maxim de funcționare între 7 pm. și 9 pm., având pornirea în partea laterală a pieptului, coboară pe faţa interioară a braţului până în palmă în mijloc, terminându-se în capătul degetului mijlociu. Blocajele acestui meridian conduc la probleme hormonale, schimbări de dispozişie, depresie, probleme cu ochii, bufeuri, palme umede, ateroscleroză, infarct, tahicardie, subsuori umflat şi dureroase, tulburări de sete, foame şi somn.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-pericard/#.T01OGHnTSqw
足太阴脾经 -  Meridianul Splină se asociază energiei Taiyin (mai marele Yin), elementului PĂMÂNT, organului splină, are un maxim de funcționare între 9 am. și 11 am., având pornirea în degetul mare de la picior, urcă în zig-zag pe ambele părţi ale corpului şi se termină sub braţ. Acest meridian este foarte important pentru că este conector pentru toate celelalte meridiane din corp. Blocajele acestui meridian conduc la congestii limfatice, ameţeli, apetit scăzut, distensie, dureri abdominale, probleme în zona pelviană, sau caracteristic femeieşti, dureri de genunchi şi coapse, oboseala mâinilor sau a picioarelor.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-splina/#.T01QgnnTSqw
足少阴肾经  -  Meridianul Rinichi se asociază energiei Shaoyin (mai micul Yin), elementului APĂ, organului rinichi, are un maxim de funcționare între 5 pm. și 7 pm., având pornirea în talpa piciorului, după care înconjoară glezna şi trece apoi prin interiorul genunchiului, apoi prin zona sacrală şi lombară spre vezică, apoi spre rinichi unde se conectează cu energia care circulă prin trunchi, terminându-se undeva  în zona claviculei. Blocajele acestui meridian conduc la dezechilibre la nivelul fluidelor corporale, dureri de şale, şolduri, rinichi, genunchi glezne, osul sacral sau talpa piciorului, incotinenţă, hernii sau hemoroizi.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-rinichilor/#.T01ZNXnTSqw
足厥阴肝经 -  Meridianul Ficat se asociază energiei Jueyin (absolutul Yin), elementului LEMN, organului ficat, are un maxim de funcționare între 1 am. și 3 am., având pornirea în degetul mare de la picior, continuă către pelvis şi coastele inferioare şi se termină undeva în zona ficatului. Blocajele acestui meridian conduc la iritaţii oculare, noduli în gât, artrită, rgiditate articulară şi musculară, dureri de spate, coaste, probleme cu genunchii, dezechilibre ale uterului sau prostatei, psoriazis, dermatite, eczeme sau alte afecţiuni ale pielii.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-ficatului/#.T04JdXnNp8E
手少阳三焦经  -  Meridianul Triplu Încălzitor se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului FOC, celor trei încălzitori: cel superior (asociat cutiei toracice şi respiraţiei), cel median (asociat zonei superioare a părţii dorsale conţinând stomacul şi sistemul digestiv superior, care conţine duodenul, părţi din sistemul limfatic, secreţii pancreatice etc. ) şi  cel inferior (asociat zonei inferioare a părţii dorsale, conţinând intestinul gros şi subţire, rinichii şi vezica şi este asociat funcţiilor excretoare), are un maxim de funcționare între 9 pm. și 11 pm., având pornirea în vârful degetului inelar, traversează braţul pe partea posterioară prin cot şi umăr apoi pe trapezul superior unde se roteşte pe partea posterioară a gâtului în jurul urechii şi se opreşte la marginea exterioară a sprâncenei. Blocajele acestui meridian conduc la senzaţii de frig, infecţii ale urechii, inflamaţii ale glandelor, dureri de gât, amigdalită, ctaractă sau alte probleme la ochi, transpiraţie excesivă, mâini şi picioare reci, sindromul oboselii cronice, lipsă de energie, ciclu menstrual tulburat, păr sau piele subţiate.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-incalzitorului-triplu/#.T04ZGHnNp8E
手太阳小肠经 -  Meridianul Intestinul Subţire se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului FOC, organului intestin subţire, are un maxim de funcționare între 1 pm. și 3 pm., având pornirea în lateralul degetului mic, urmează muchia exterioară a mâinii, a antebraţului şi a cotului, apoi încheietura umărului şi traversând omoplatul, traversează trapezul superior, ajunge pe obraz şi se întoarce terminându-se în faţa urechii. Blocajele acestui meridian conduc la acufene, probleme ale urechii, dureri ale articulaţiei temporomandibulare sau abdominale, diaree, boala lui Crohn, probleme de absorţie a nutrienţilor, dificultăţi digestive inclusiv cele menţionate anterior şi balonare.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-intestin-subtire/#.T04d5HnNp8E
手阳明大肠经 -  Meridianul Intestinul Gros se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului METAL, organului intestin gros, are un maxim de funcționare între 5 am. și 7 am., având pornirea în vârful degetului arătător, urcă sinuos pe antebraţ şi braţ până pe umăr şi apoi pe faţă până la rădăcina nasului. Blocajele acestui meridian conduc la dureri, zgomote, umflături intestinale, sindromul colonului iritabil, constipaţie, probleme cu dentiţia, sinusurile, nasul, gâtul, umerii sau mâini, slăbiciuni în mâini.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-intestin-gros/#.T04em3nNp8E
足少阳胆经 -  Meridianul Vezica Biliară se asociază energiei Shaoyang (mai micul Yang), elementului LEMN organului vezica biliară, are un maxim de funcționare între 11 pm. și 1 am., având pornirea în vârful colţul ochiului, coboară în laterală spre linia părului, apoi o traversează în zig-zag, trecând peste frunte, apoi coborând peste cap pe spatele gâtului spre subsoară şi coastele inferioare frontale, apoi către pelvis şi articulaţia şoldului pe exteriorul piciorului coborând spre genunchi şi gambă către talpă, terminându-se lângă unghia celui de-al patrulea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri colerice de cap, dureri musculare, ale gambei şi gleznei, la vezica biliară, pietre la vezica biliară, coaste şi torace congestionate, rigiditate la articulaţie şoldului, probleme digestive precum metabolismul slab al grăsimilor sau gaze.
http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-vezicii-biliare/#.T04hX3nNp8E
足太阳膀胱经  -  Meridianul Vezica Urinară se asociază energiei Taiyang (mai marele Yang), elementului APĂ, organului vezica urinară, are un maxim de funcționare între 3 pm. și 5 pm., având pornirea în colţul ochiului, urcă apoi peste cap şi coboară până pe picioare  după care urcă din nou pe spate şi coboară iar pe spate şi apoi şi pe picioare până la degetul mic de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la incotinenţă şi urinare dureroasă, infecţii la rinichi şi vezică, vezică picurătoare, dureri la coloană şi rigiditate a zonei lombare, dureri la şolduri, picior şi talpă.
http://www.yinyanghouse.com/acupuncturepoints/bladder_meridian_graphic
足阳明胃经  -  Meridianul Stomac se asociază energiei Yangming (strălucitorul Yang), elementului PĂMÂNT, organului stomac, are un maxim de funcționare între 7 am. și 9 am., având pornirea sub ochi, coboară spre colţul gurii, se curbează pe falcă, urcă pe tâmplă spre frunte şi apoi coboară pe gât şi pe toată lungimea trupului până la al doilea deget de la picior. Blocajele acestui meridian conduc la dureri de cap, maxilar, sinusuri, pelvis şi coapse, gât umflat şi rigid, probleme cu genunchii şi fluierul piciorului, probleme cu stomacul, digestive şi gastrointestinale precum gastrită, ulcer, hernie sau dureri la înfometare.

http://yijinjing.ro/corpul-uman/sistemul-meridianelor/meridianul-stomac/#.T04wV3nNp8E

Principiile de funcționare ale acestor meridiane întodeauna verifică reguli simple de funcționare, ca de exemplu dualitatea Yin-Yang, vizibilă în cadrul simbolului omonim (care de altfel este și atât de mult uzitat în cadrul tradiției asiatice, dar pe care până nu cu mult timp în urmă îl puteam găsi pe pereții Templului Ursitoarelor de la Șinca Veche, desenat de urmașii lui Zamolxe, enunțând un principiu de bază al lumii fizice), curgerea și asocierea cu tipul de energie sunt date de direcție, iar structura lor reflectă întotdeauna cele 5 elemente. urmărind aceste principii s-au pus bazele acelor practici medicale care au străbătut mileniile până la noi și au ajuns în forma pe care noi o cunoaștem azi, în principal datorită aplecării omului în acest răstimp, poate prea tare asupra corpului fizic și a structurii ce urmează ca nivel de vibrație.
Pornind de la aceleași principii, Tai-Chi-ul,i Qi-Gong-ul sau Yoga, urmăresc prin anumite mișcări să echilibreze curgerea energiei prin Marele Circuit descris de cele 12 meridiane principale și micul circuit descris de cele 2 Vase. De aceea efectele acestor practici asupra sănătății practicanților este atât de ușor de obținut și are afecte persistente în timp și atât de vizibile. De acea, fără doar și poate, emergența anumitor boli cronice sau maladii ale societăților occidentale nu se vor întâlni în lumea asiatică, pentru că ei au înțeles cumva importanța acestor lucruri și fără prea mare efort se ocupă de cultivarea propriilor trupuri de energie.

SURSA: http://noulpamant.ro/articole/sanatate/meridianele-energetice/

joi, 9 octombrie 2014

Anatomia energetică ( Introducere )

I. Cele șapte câmpuri energetice principale și conexiunea acestora cu cele șapte chakre

01Aura umana – indiferent dacă o privești ca fiind un domeniu energetic misterios din jurul corpului uman sau ca pe o simplă imagine mentală colorată, aura umana depășește cu mult domeniul imaginației, aceasta fiind la fel de reală precum este corpul tău fizic. Știai că aura se descompune în câmpuri sau straturi separate, distincte?

Mai exact, aura ta este formată dintr-un număr de șapte astfel de câmpuri energetice. Șapte, asemenea numărului principalilor centri energetici. Exact! Fiecare câmp energetic este corespondentul unui anumit centru energetic, acesta având propriile calităti și caracteristici. De asemenea, fiecare se afla într-o strânsă legătură și are un efect direct asupra stratului următor. Împreună, cele șapte câmpuri energetice formează aura corpului, pe care o poți vedea cu ochii tăi, cu multă practică și răbdare.
În continuare vom explora pe larg cele șapte câmpuri aurice, cu scopul de a căpăta o mult mai profundă înțelegere a modului în care suntem alcătuiți de energia care dă viață corpului nostru fizic.
În diagrama alăturată puteți observa cum arată fiecare strat auric.
12
1. Corpul eteric
Acesta este câmpul energetic cel mai apropiat de corpul fizic. Acesta emană de la chakra rădăcinii și formează legătura dintre corpul fizic și restul câmpurilor energetice. Acest câmp energetic se extinde la o distanță de aproximativ 2-5 cm de corpul fizic. Acest câmp energetic poate indica potențialele afecțiuni ce se pot dezvolta la nivelul corpului fizic.
2. Corpul emoțional
Acest câmp energetic corespunde chakrei sacrale și se află la o distanță de 3-8 cm față de corpul fizic. După cum sugerează și numele, acesta este tărâmul emoțiilor. Modul în care te simți și modul în care îți percepi sentimentele va fi afișat la nivelul acestui câmp emoțional. Blocajele energetice și emoțiile negative pot fi observate foarte ușor la nivelul acestui câmp energetic sub forma unor găuri sau sub forma unor puncte întunecate.
3. Corpul mental
După cum sugerează și numele, al treilea câmp energetic, corespondentul chakrei plexului solar, este dependent de  vibrațiile sau de gândurile și procesele mentale. Se extinde la o distanță între 7 și 20 de centimetri față de corpul fizic.
Acest strat este influențat  de ego-ul tău și de voința de care dispui. În cazul în care procesele tale mentale sunt dominate de îndoieli și de convingeri limitative, acestea se vor face simțite aici. De asemenea, în cazul în care ești confuz sau îți lipsește claritatea mentală, acest strat se va afla în dezechilibru.
4. Corpul astral
Corpul astral se află într-o foarte strânsă legătură cu chakra inimii și este localizat la o distanță de 30 de centimetri de corpul tău fizic. Acest strat energetic reunește cele trei staturi energetice joase și cele trei straturi energetice înalte, acționând ca o punte între câmpurile energetice fizice, mai dense și cele spirituale superioare. Acesta este, de asemenea, numit intrarea în planul astral.
Acesta este considerat a fi câmpul energetic al iubirii. La acest nivel înțelegem și ne exprimăm sentimentele în relațiile cu cei din jurul nostru. Deși cel de-al doilea câmp se află într-o strânsă legătură cu emoțiile noastre, acest camp energetic este implicat în octavele superioare de îngrijire și compasiune. Expresiile negative pot duce la judecăți și atacuri asupra ta și asupra celorlalți, fenomen cunoscut ca “împietrirea inimii”.
5. Corpul manifestării sau șablonul eteric
Acest câmp energetic corespunde celui de-al cincilea centru energetic, chakra gâtului, și se extinde la o distanță de aproximativ 45 de centimetri de corpul fizic.
La acest nivel energetic se manifestă lucrurile din eter în planul fizic. Acesta este planul a tot ceea ce ai creat în planul fizic, inclusiv identitatea sau personalitatea ta.
Efectele negative pot produce o schimbare la acest nivel, acestea făcându-se simțite sub forma de gânduri negative, emoții, boli fizice și aspecte distorsionate ale personalității.
6. Corpul celest, ceresc sau hologramatic
Acest câmp energetic corespunde chakrei celui de-al treilea ochi și este situat la o distanță de aproximativ 60 de centimetri de corpul fizic. Percepția și intuiția ta sunt evidențiate aici.
Proiecțiile și iluziile pot fi distorsionate în funcție de vibrațiile pozitive sau negative. A fost spus de foarte multe ori că trăim într-o hologramă, iar modul în care percepem lumea depinde de conștiința și de legătura fiecăruia dintre noi cu divinitatea.
7. Corpul ketheric
Acest câmp energetic corespunde chakrei coroanei, conexiunea noastră cu tot ceea ce există și reprezintă unitatea conștiinței, conștiința universală. Se extinde la o distanță de 1 metru de corpul fizic.
Expresiile negative la acest nivel produc sentimente de superioritate, de izolare și de separare de Dumnezeu, de ceilalți sau chiar de sine. Pe de altă parte, expresia divină va duce la adevărata fericire și seninătate.

II. Câmpurile Energetice Superioare și Culorile Aurei

Din câte se pare că s-a descoperit până acum, aura umană este formată din 15 straturi diferite de energie, fiecare dintre acestea fiind interconectate și având o culoare distinctă. Cele mai multe dintre învățăturile cu privire la aura umană sunt axate asupra primelor 7 straturi ale acesteia.  În următoarele rânduri vom merge un pic mai departe și vom explora primele 12 straturi ale aurei, culorile și semnificațiile lor. Primul strat al aurei este cel mai apropiat de corpul fizic.

Stratul 1 - reprezintă corpul eteric și este roșu.
Stratul 2 - reprezintă corpul emoțional și elementar. Este de culoare portocaliu.
Stratul 3 - este conectat la corpul mental și are culoarea galben.
Stratul 4 - reprezintă corpul astral și emite o nuanță verde.
Stratul 5 - reprezintă corpul arhetipal și are culoarea albastru.
Stratul 6 - reprezintă corpul angelic și are culoarea indigo.
Stratul 7 - reprezintă corpul ketheric sau corpul cauzal și emite o nuanță violet.
Stratul 8 - reprezintă corpul monadic și are o culoare aurie.
Stratul 9 - reprezintă corpul keriatric și este de culoare argintie.
Stratul 10 - reprezintă corpul hristic. Acesta are culoarea albastru închis.
Stratul 11 - reprezintă corpul buddhaic și este de culoare negru argintiu.
Stratul 12 - reprezintă corpul nirvanic și emite o culoare albă.
Foarte mulți dintre vindecătorii energetici sunt de părere că atunci când aura umană se află în dezechilibru, aceasta poate provoca dezechilibru la nivelul corpului fizic. Iată care este semnificația culorilor:
Roșu aprins: împământenit, voință puternică, orientare spre supraviețuire;
Roșu închis: furie;
Roșu deschis: energetic, competitiv, sexual, pasional;
Portocaliu: vitalitate, vigoare, creativitate, rezistență, curaj;
Portocaliu deschis: științific, orientare către detalii, perfecționist;
Galben: creativ, jucăuș, identitate, conștientizare, putere, cunoaștere, curiozitate;
Galben verzui: pasionat, comunicativ;
Verde: natural, dezvoltare, echilibru, iubire;
Verde închis: gelozie, stimă de sine scăzută, resentiment;
Albastru: calm, sensibil, expresiv;
Albastru închis: teama de auto-exprimare;
Indigo: intuitiv, viziune, gândire clară;
Violet: înțelepciune, iluminare, viziune;
Argintiu: abundență;
Roz: sensibil, artistic, afecțiune, compasiune, puritate;
Roz închis: imatur, necinstit;
Auriu: iluminare; ințelepciune; intuiție;
Alb: puritate, unitate, transcendență;


Sursa: http://www.e-dimineata.ro/anatomia-energetica/

duminică, 5 octombrie 2014

Ganditorul si Gandirea



Krishnamurti: Acum, ce este mai imoportant: a urmari un ideal sau a intelege ceea ce este? Daca sunt violent si tu pui inaintea mea idealul nonviolentei, ma va ajuta acesta sa scap de violenta?

Interlocutor: Idealul nu va ajuta dar urmarirea lui va ajuta cu siguranta.

Krishnamurti: Sa privim mai direct. Cum va ajuta pe cineva urmarirea idealului de nonviolenta sa fie liber de violenta?

Interlocutor: Urmand idealul nonviolentei si apoi punand-ul in practica, inseamna indepartarea cauzelor violentelor, si pe urma continuand pe calea nonviolentei.

Krishnamurti: Daca sunt agresiv prin natura, violent, furios, cum pot fi liber de acestea? Violenta mea poate fi eradicata prin urmarirea idealului nonviolentei?

Interlocutor: Vei deveni nonviolent eradicand lucrurile care te cauzeaza sa fi violent.

Krishnalurti: Deci idealul nu este necesar. Idealul nonviolentei este fictiune, nu-i asa? Vedem in prezent in lume o ciocnire de ideologii. Exista lupte intre clase si conflicte comunale; are loc un proces constant de dezbinare, o lupta nesfarsita in noi insine si cu vecinii nostrii, fie englezi, americani, rusi sau indieni. Actiunea noastra prezenta bazata pe exclusivism conduce mereu la conflict si dezintegrare; si avand idealul unitatii vom atinge in cele din urma pacea? Pacea este esentiala pentru gandirea creativa, arta creatoare, si vedem ca pacea este distrusa prin exclusivism, care se exprima ca nationalism, organizatii rasiale si asa mai departe. Este posibil sa fi liber de exclusivism, nu in viitor ci acum?

Interlocutor: Pentru marea majoritate a umanitatii cred ca nu este posibil.

Krishnamurti: Nu discutam marea majoritate a umanitatii: noi incercam sa aflam daca este posibil pentru tine si pentru mine - adica pentru cei dintre noi care simt imortanta pacii in lume - sa fim liberi de spiritul exclusivist. In prezent in India exista o tensiune comunala. Care este raspunsul dumneavoastra fata de ea?

Interlocutor: Este aproape imposibil sa schimbi natura umana, si chiar daca ma schimb pe mine, in ce fel va afecta lumea acest lucru?

Krishnamurti: Eu afirm ca va afecta lumea in mod fundamental pentru ca tu te aflii in relatie cu altul, si acesta cu un altul si asa mai departe. Daca tu te-ai transformat poti sa iti transformi deasemenea vecinul. Lumea nu este separata de tine, si este un fapt real ca nu poti trai in izolare. De vreme ce toata existenta este relatie, cand iti transformi propriile tale relatii, acest lucru va afecta lumea. Dar trebuie sa incepi cu tine; este total inutil sa discutam aceste lucruri in mod teoretic.
Incercam sa aflam cum tu si cu mine, care suntem fiinte umane obisnuite- cum putem contribui la o noua ordine sociala, la o noua cultura, la o lume noua. In primul rand trebuie sa intelegem ceea ce suntem. Fiind prinsi in discutii interminabile, in conflicte de toate felurile, nu se poate trai creator; putem fi liberi de conflict doar cand ne intelegem pe noi insine. Noi nu suntem separati de lume si problema noastra este problema lumii. Suntem produsul  mediului nostru inconjurator si pentru a modifica mediul trebuie sa incepem cu noi insine.


Interlocutor: Majoritatea dintre noi sunt prea slabi ca sa lupte impotriva curentului material al lumii prezente.

Krishnamurti: Desigur, slabiciune exista doar cand nu exista intelegere. Din momentul in care cineva intelege un lucru, acela este liber de slabiciune. Mi-e teama ca nu ne-am concentrat prea mult asupra acestor probleme.

Interlocutor: Cum se poate elibera mintea de propria ei conditionare, de fundalul ei?

Krishnamurti: Pentru a fi liber de conditionare trebuie sa intelegi ce este mintea. Ce este mintea? Desigur, ea nu este creierul. Cand spui, "Gandesc", ce intelegi prin gandire? Cand ai un gand, ce are loc in realitate? Care este sursa gandului? Este trecutul in legatura cu prezentul, nu-i asa? Trecutul raspunde la prezent, si acel raspuns il numim gand. Deci gandul este rezultatul trecutului.
Ce este trecutul? Exista ieri in termeni de timp cronologic si exista ieri in sens psihologic alcatuit din rezidurile experientei de ieri. Pentru moment nu ne referim la trecutul cronologic ci la aceste reziduri care sunt facute din memoria experientelor noastre trecute. De vreme ce gandirea se intemeiaza pe trecut, este rezultatul timpului - timpul fiind continuitatea memoriei, poate exista libertate de acea continuitate doar cand fiecare experienta este inteleasa in totalitate si astfel nu lasa nici un reziduu. Mintea nu poate intalni nimic nou cat timp este incarcata cu memoriile psihologice ale lui ieri; poate fi libera de trecut doar cand nu mai exista acest fundal al memoriei.
Ceea ce numim gandire este raspunsul memoriei si fara memorie nu exista gandire; deci trebuie sa luam in considerare memoria. Exista o memorie a faptelor si o memorie psihologica. Pentru a sti cum sa construiesti un pod trebuie sa ai memoria faptelor. A te lipsi de memoria faptelor inseamna a sfarsi intr-un azil. Dar ce este procesul memoriei psihologice? Memoria psihologica este evident rezultatul experientelor care nu au fost pe deplin intelese si blocheaza intelegerea noilor experiente. Cand te intalnesti cu mine, pe mine ma intalnesti sau intalnesti memoriile tale despre mine? Daca iti privesti propria minte vei vedea ca raspunsul ei este intodeauna din fundalul memoriei, al traditiei, al influentelor mediului; cum se naste aceasta memorie? De ce mintea este asa de incarcata cu memorie? Exista gandire care sa nu fie incarcata cu memorie? Daca gandirea nu este incarcata cu memorie, nu exista nimic din trecut; dar gandirea este memoria, nu-i asa?

Sa privim problema diferit: vreau sa fiu liber de conditionarea mea, de aceea spun ca sunt diferit de gandire. Aceasta inseamna ca "Eu" este o dorinta, o pofta, care s-a separat de gandire - gadirea fiind memoria. Dar este acest "Eu" diferit de memorie? Cel care analizeaza este diferit de ceea ce analizeaza, ganditorul este separat de gandire? Aceasta este ceea ce discutam. Daca ganditorul este separat de gandire atunci ganditorul poate opera asupra gandirii, deci el poate face ceva cu gandirea; dar daca ganditorul nu este separat de gandire, daca gandirea si ganditorul sunt una, daca nu exista "Eu" separat de calitati, atunci problema este complet diferita. Tebuie sa fim foarte clari supra acestui punct pentru ca din el reies multe lucruri. Cand spui "Eu trebuie sa imi controlez gandurile", este controlorul diferit de ceea ce controleaza, ganditorul separat de gandurile sale? Daca nu ai ganduri, unde este acest "tu"? Indeparteaza gandurile si ganditorul nu mai exista; si totusi noi am divizat ganditorul de gandurile sale.


Tu spui Eu sunt separat de gandurile mele pentru ca eu sunt permanent in timp ce gandurile mele vin si se duc". A spune "Eu sunt permanent" cere gandire; astfel sensul permanentei este rezultatul gandirii. Cu alte cuvinte, ceea ce este nepermanent, ceea ce vine si pleaca, creaza o entitate separata de ea pe care o numeste "Eu" permanent. Evident, nu poti gandi despre ceva ce nu cunosti; de aceea, ceea ce numesti permanentul este produsul gandirii, nu este ceva dincolo de gandire. Deci cand spui "Eu sunt permanent, doar gandurile mele vin si pleaca", este "Eu-l", acesta fiind ganditorul, intr-adevar permanent? Nu este "Eu-l" deasemenea rezultatul gandirii? Desigur, prin gandire realizezi ca esti.

Sa ne apropiem altfel de problema. In momentul experientei esti constient de un Eu care experimenteaza? Intr-un acces brusc de manie, esti constient ca esti furios? In momentul maniei nu exista nici experimentator nici ceea ce se experimenteaza; exista doar o stare de experimentare. Doar cand trece starea spui "Am fost furios". In starea de experimentare nu exista nici experimentator nici ceea ce se experimenteaza. Exista doar o stare de experimentare. Cand cineva este consumat de un sentiment, toate celelalte sentimente dispar. Celelalte sentimente pot aparea o secunda mai tarziu, dar in momentul experimentarii nu exista experimentator separat de experienta. Deci exista un ganditor diferit de gandire? Fara gandire, unde este ganditorul? Desigur, intai este gandirea si apoi ganditorul. Ganditorul este creat din gandire. Gandirea stabileste ganditorul, "Eu-l" ca entitate permanenta; dar este "Eu-l" permanent?

Nu te poti gandi la necunoscut; te poti gandi doar la ceva ce cunosti. Spui ca ai un sentiment ca exista ceva permanent dincolo de impermanenta gandirii. Dar a spune acest lucru inseamna a aduce permanentul in campul gandirii; prin urmare tu deja cunosti ceea ce este, dar acest lucru fiind deasemenea un produs al gandirii, nu este permanent. Necunoscutul - Dumnezeu, adevarul sau cum vreti - poate fi gasit doar cand procesul gandirii inceteaza, nu prin impingerea gandirii din ce in ce mai inapoi, care ramane inca un produs al mintii, o dorinta de a fi in siguranta. Gandirea nu se poate muta niciodata de la cunoscut la necunocut. De aceea este importanta eliberarea mintii de cunoscut - si asta este tot ceea ce poti sa faci. Nu te poti gandi la Dumnezeu. Daca te gandesti la Dumnezeu, este propria ta proiectie si de aceea nu are realitate.

Ganditorul este separat de gandirea sa pentru ca vedem nepermanta gandirii; am stabilit ganditorul ca entitate permanenta pentru ca nu putem tolera nepermanenta, nu putem suporta sa spunem "Eu sunt trecator". Domnilor, priviti numai acest adevar. Am separat ganditorul de gandire pentru ca dorim sa fim permanenti; mintea doreste sa traiasca intr-o stare de securitate, de aceea refuza sa infrunte faptul nepermanentei. Pentru a afla ce este dinclo de cuvinte mintea trebuie sa inceteze sa gandeasca in termeni de cuvinte, adica procesul gandirii trebuie sa inceteze complet. Cand procesul gandirii inceteaza, exista altceva; dar pentru ca procesul gandirii sa inceteze trebuie sa il aprofundam si sa vedem cat este de inselator. Nu putem cunoaste adevarul fara ca intai sa cunoastem falsul ca fiind fals si sa il eliminam. Putem discuta despre cum inceteaza procesul gandiri dar nu si despre ce se afla dincolo de cunoscut, ceea ce ar fi copilaresc. Pentru a descoperi ceea ce este dincolo de usa trebie mai intai sa aflam cum sa ajungem la usa si sa o deschidem. Acesta este inceputul auto-examinarii si atunci suntem in intregime raspunzatori pentru propria noastra intelegere.

13 noiembrie 1948, New Delhi, India

SURSA: http://krishnamurti-romania.blogspot.ro/p/dialoguri.html