Puterea este abilitatea de a rupe o ciocolata în patru bucăți - și apoi de a mânca doar o singură bucată. - Julia Child
CAUZA RĂDĂCINĂ A CONFUZIEI
Când suntem nesiguri, când ne aflăm în confuzie, când suntem extrem de tulburați, privim spre trecut, către o autoritate, către o carte oarecare, pentru a găsi o direcție.
Și acum, care este cauza? Să fie oare vorba de faptul că ați căutat atât de mult ajutorul conducătorilor politici, religioși, sau al celor economici- fiecare cu ideile lui, cu sistemul lui- încât ați ajuns să fiți dependenți de alții ca să vă călăuzească, să vă spună ce anume să faceți? Să fie aceasta cauza-rădăcină a acestei situații, sau dați vina pe mediul înconjurător și ceilalți? Lipsa încrederii în sine, a simțului responsabilității față de sine- aceasta poate să fie cauza-rădăcină a confuziei generale. Am devenit iresponsabili, pentru că suntem dependenți. Este oare, cu putință, să-ți fii propria ta lumină, fără să depinzi de nimeni, nici măcar de o singură persoană? În interior, pe plan psihologic, fiind cu toată ființa o lumină pentru tine însuți, nu e nevoie deloc să depinzi ca să gândești limpede pentru tine însuți, să-ți observi propriile reacții și răspunsuri.
Înțelegeți ce înseamnă să-ți fii propria lumină? Aceasta diferă de încrederea în sine și a te sprijini doar pe tine. Încrederea în sine este o parte a egoismului. Dar ca să-ți fii propria lumină, ai nevoie de o mare libertate, de un creier foarte limpede și nu de unul condiționat. Iar pentru a avea un creier activ, pentru a provoca, a interoga, a te îndoi, trebuie să ai energie. Însă când depinzi de alții, pierzi energie. Acolo unde există condiționare, nu poate fi libertate. Acolo nu poate fi iubire, nu poate fi vorba despre afecțiune.
Este un lucru imperativ, absolut esențial pentru viitorul omenirii, ca noi să fim preocupați de creierul (creierul uman în general) care este condiționat. Dacă suntem conștienți de acest lucru, atunci ne putem pune întrebarea dacă este cu putință să-l eliberăm.
Începeți cercetarea dinafară sau dinăuntru? Adică este lumea dinafară deosebită de lumea în care trăim înauntru? Societatea, morala, lumea dinafară, sunt ele diferite de dumneavoastră sau creația dvs?
Vă rog, priviți cu atenție la acest lucru: lumea este dvs înșivă și dvs sunteți lumea.
Este foarte important să înțelegeți aceasta.
În dezordinea în care ne aflăm, în confuzia și dorința noastră de siguranță, noi am creat lumea din afară, ca societate care este coruptă, imorală, confuză, în continuu război și asta pentru că noi înșine suntem tulburați, suntem în conflict.
De unde să începeți știind că voi ați creat această lume? Trebuie să începeți cu dvs înșivă și nu cu schimbarea sistemului, nu cu schimbarea lumii exterioare.
.
Care este starea minții mele atunci când urmărește mișcarea suferinței?
Există atât de multe varietăți, complicații și grade de suferință. Știm cu toții asta. Tu știi foarte bine, și duci această povară de-a lungul vieții, practic din momentul nașterii și până moartea te răpune...
Dacă am spune că aceasta este inevitabil, atunci nu există nici un răspuns; dacă o acceptați, atunci ați opri investigarea sa. Ați închis ușa investigației; dacă evadezi din ea, închizi deasemenea ușa. Puteți evada cu ajutorul unui bărbat sau al unei femei, în băutură, distracții, prin diferite forme de putere, poziție socială, prestigiu, prin pălăvrăgeală interna despre nimic. Atunci evadarea devine foarte importantă; toate acestea vă vor conduce spre a vă asuma o importanță colosală. Deci, ați închis ușa spre suferința, din nou, și asta facem majoritatea dintre noi... Deci, am putea opri evadarea de orice fel și să ne întoarcem la suferință... Asta înseamnă să nu căutăm o soluție pentru suferință. Exista suferință fizică – durere de dinți, de stomac, o operație, accidente, diferite forme de suferințe fizice, care au rezolvarea lor. Exista de asemenea teama de suferința din viitor, față de ce ar putea provoca suferința. Suferința este strâns legată de frică și fără înțelegerea acestor doi factori majori în viață, niciodată nu vom înțelege ce înseamnă a avea compasiune, a iubi. Deci, o minte care dorește să înțeleagă ce este compasiunea, iubirea și toate celelalte, cu siguranță trebuie să înțeleagă ce este frica și ce este suferința.
- Jiddu Krishnamurti
Când nu există un observator, cine suferă? Este suferința diferită de tine? Tu ești suferința, nu-i așa? Tu nu ești în afara suferinței – ești chiar suferința. Ce se întâmplă? Nu există nici o etichetare, nu exista nici o numire și astfel, dând totul la o parte, rămânem doar cu suferința, doar cu sentimentul, cu chinul. Când am realizat asta, ce se întâmplă? Când n-o numesc, când nu mi-e frică să o privesc, atunci sunt legat, fuzionat de focarul său? Dacă acest focar este asociat ei, îmi va fi frică de acesta. Apoi, trebuie să acționez și să fac ceva cu privire la asta. Dar în cazul în care eu sunt în acel centru, atunci ce fac? Nu există nimic de făcut. Dacă sunt acel centru, și nu îl resping, nu îl etichetez, nu îl înlătur – dacă pur și simplu sunt acel lucru, ce se întâmplă? Cine spune ca suferă atunci? Desigur, o transformare fundamentala a avut loc. Atunci nu mai există “Eu sufăr”, deoarece nu există nici un centru al suferinței, deoarece niciodată nu mai analizez ce este acest centru. Noi trăim doar de la un cuvânt la altul, de la o reacție la alta.
- Krishnamurti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu