Singura dată când suferim este când credem un gând care se ceartă cu ceea ce este. Când mintea este perfect clară, ceea ce este, este ceea ce ne dorim. Dacă vrei ca realitatea să fie diferită decât este, ai putea la fel de bine să înveţi o pisică să latre. Poţi încerca din nou şi din nou, dar la final pisica se va uita în sus la tine şi va zice „Miau”. Dorind ca realitatea să fie altfel decât este, este imposibil.
Şi totuşi, dacă eşti atent, vei observa că gândeşti astfel de gânduri de zeci de ori pe zi. „Oamenii ar trebui să fie mai amabili”, „Copiii ar trebui să fie bine crescuţi”, „Soţul meu (sau soţia mea) ar trebui să fie de acord cu mine”, „Ar trebui să fiu mai slab (sau mai frumos, sau să am mai mult succes)”. Aceste gânduri sunt moduri prin care noi dorim ca realitatea să fie altfel decât este. Dacă crezi că sună depresiv, ai dreptate. Tot stresul pe care îl simţim, este din cauza faptului că ne certăm cu ceea ce este.
Mi se spune deseori: „Dar ar fi descurajator să îmi opresc discuţiile cu realitatea. Dacă doar accept realitatea, voi deveni pasiv. Mi-aş putea pierde chiar dorinţa de a acţiona”. Le răspund printr-o întrebare: „Poţi fi absolut sigur că este adevărat?”. Care gând este mai încurajator: „Vroiam să nu-mi fii pierdut slujba” sau „Mi-am pierdut slujba; ce pot face acum?” Ceea ce crezi că nu ar fi trebuit să se întâmple, trebuia să se întâmple.Trebuia să se întâmple pentru că s-a întâmplat şi nici o gândire din lume nu ar putea schimba asta. Aceasta nu înseamnă că aprobi sau condamni o situaţie. Înseamnă că doar poţi vedea lucrurile fără a opune rezistenţă şi fără confuzia conflictului tău interior. Nimeni nu vrea ca să se îmbolnăvească proprii copii, nimeni nu vrea să fie într-un accident de maşină; dar când astfel de lucruri se întâmplă, cum poate fi de ajutor ca la nivel mental să te cerţi cu ele? Ştim să procedăm mai bine de atât, dar totuşi o facem, pentru că nu ştim cum să ne oprim.
Sunt o iubitoare a ceea ce este, nu pentru că sunt o persoană spirituală, ci pentru că doare când mă cert cu realitatea. Putem vedea faptul că realitatea este bună exact aşa cum este, pentru că atunci când ne certăm cu ea, experimentăm tensiune şi frustrare. Nu ne simţim naturali şi echilibraţi. Când ne oprim din opoziţia cu realitatea, acţiunea devine simplă, fluidă, sinceră şi fără frică.
Sunt o iubitoare a ceea ce este, nu pentru că sunt o persoană spirituală, ci pentru că doare când mă cert cu realitatea. Putem vedea faptul că realitatea este bună exact aşa cum este, pentru că atunci când ne certăm cu ea, experimentăm tensiune şi frustrare. Nu ne simţim naturali şi echilibraţi. Când ne oprim din opoziţia cu realitatea, acţiunea devine simplă, fluidă, sinceră şi fără frică.
Stând în propria treabă
Pot găsi doar trei tipuri de treburi în Univers: a mea, a ta şi a lui Dumnezeu.(Pentru mine cuvântul Dumnezeu înseamnă „realitate”. Realitatea este Dumnezeu, pentru că guvernează. Orice nu este sub controlul meu, al tău, sau controlul tuturor, o numesc treaba lui Dumnezeu).
Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc „Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, vreau să fii fericit, ar trebui să fi punctual, ar trebui să ai mai multă grijă de tine”, sunt în treaba ta. Când sunt îngrijorată de cutremure, inundaţii, război sau când voi muri, sunt în treaba lui Dumnezeu. Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea.
Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reţine de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează. Să cred că ştiu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganţă pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi frică. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă.Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.
Cea mai mare parte a stresului vine din faptul că trăim mental în afara treburilor noastre. Când mă gândesc „Trebuie să-ţi găseşti o slujbă, vreau să fii fericit, ar trebui să fi punctual, ar trebui să ai mai multă grijă de tine”, sunt în treaba ta. Când sunt îngrijorată de cutremure, inundaţii, război sau când voi muri, sunt în treaba lui Dumnezeu. Dacă sunt mental în treaba ta sau a lui Dumnezeu, efectul este separarea.
Dacă tu îţi trăieşti viaţa, iar eu trăiesc mental viaţa ta, cine este aici trăind-o pe a mea? Suntem amândoi acolo. Fiind mental în treaba ta, mă reţine de la a fi prezentă în treaba mea. Sunt separată de mine, întrebându-mă de ce viaţa mea nu funcţionează. Să cred că ştiu ce e mai bine pentru altcineva, înseamnă să fiu în afara treburilor mele. Chiar şi în numele iubirii, este aroganţă pură, iar rezultatul este tensiune, anxietate şi frică. Ştiu ce este bine pentru mine? Asta este singura mea treabă.Ar trebui să lucrez cu asta, înainte să încerc să rezolv problemele tale pentru tine.
Dacă înţelegi cele trei tipuri de treburi îndeajuns să stai în treaba ta, ţi-ar putea elibera viaţa într-un mod în care nici nu-ţi poţi imagina. Data viitoare când simţi stres sau disconfort, întreabă-te în a cui treabă te afli mental şi s-ar putea să începi să râzi! Întrebarea aceasta te poate aduce la tine. Şi ai putea vedea cum nu ai fost niciodată prezent şi că ţi-ai trăit toată viaţa, mental, în treburile celorlalţi. Doar să observi când te afli în treburile celorlalţi, te poate aduce înapoi la sinele tău minunat.
Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.
Iar dacă practici asta pentru un timp, vei observa că nici tu nu ai nici o treabă şi că viaţa ta se desfăşoară perfect pe cont propriu.
“Nu problema ne provoacă suferinţă, ci gândurile noastre legate de problemă”, spune Katie Byron. Contrar credinţei înrădăcinate, tentativa de a renunţa la un gând dureros nu funcţionează niciodată; în schimb, odată ce am parcurs Lucrarea – cum numeşte ea procesul interior al clarificării – gândul este acela care renunţă la noi. Ajunşi în acel punct, putem iubi cu adevărat realitatea, exact aşa cum este ea. Procesul este pur şi simplu o serie de patru întrebări fundamentale care, aplicate unei probleme anume, îţi permit să vezi ceea ce te tulbură într-o lumină complet diferită.
Tu esti acela. Tu esti singura ta speranţă, deoarece noi nu ne vom schimba până nu o faci tu. Treaba noastra e să te agresam cât de tare putem cu tot ce te înfurie, te supără, te dezgustă, până când vei înţelege. Atât de mult te iubim, fie că suntem sau nu conştienţi de asta. Întreaga lume se referă la tine. Şi nu va fi pace în lume până când nu găseşti pacea în tine, în clipa asta.
Tu esti acela. Tu esti singura ta speranţă, deoarece noi nu ne vom schimba până nu o faci tu. Treaba noastra e să te agresam cât de tare putem cu tot ce te înfurie, te supără, te dezgustă, până când vei înţelege. Atât de mult te iubim, fie că suntem sau nu conştienţi de asta. Întreaga lume se referă la tine. Şi nu va fi pace în lume până când nu găseşti pacea în tine, în clipa asta.
SURSA: http://drumuricatretine.wordpress.com/2014/09/13/treaba-mea-treaba-ta-si-treaba-lui-dumnezeu/
Iubeşte ceea ce este – Byron Katie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu