Atașamentele psihologice

Ce este un atașament psihologic și cum te încurajează atașamentele să faci ceea ce știi că nu ar trebui să faci?

Un atașament psihologic este o tendință pătrunzătoare, în mare măsura subconștientă, de a căuta partea negativă sau a face lucruri care îți aduc nefericire.

Când te comporți involuntar și consistent în moduri care te fac să fii nefericit sau nesănătos, se poate spune că ești atașat psihologic de ceva negativ. Atașamentele de cele mai multe ori sunt experimentate pasiv – chiar dacă ele sunt un proces activ.

Când ai un atașament, nu simți că ai posibilitate de alegere sau control asupra propriilor sentimente și comportamentului propriu. Te simți la mila a ceva mai puternic decât tine, chiar dacă s-ar putea sa fii forțat să admiți că acel lucru își are originea în propria ta minte.

Atașamentele sunt rădăcinile auto-sabotării.

Într-adevăr, poți să fii atașat de orice, dar este de ajutor să încadrezi atașamentele în categorii. 

Control: ești atașat de sentimentul de a fi controlat.

Când ai un atașament de control, îți trăiești viața simțindu-te în afara controlului (anxietate, îngrijorare, neajutorare), sau ca altcineva încearcă să te controleze (chestiuni de autoritate, rebeliune, sentimentul de a fi oprimat, lupte pentru putere).

Privare: ești atașat de sentimentul de a fi privat de ceva.

Când ai un atașament de privare, duci o viață neîmplinită, simțindu-te gol și neiubit, sau amorțit emoțional. S-ar putea să simți un gol înlăuntrul tău, pe care poți încerca să îl umpli cu substanțe dătătoare de dependență și relații care de fapt în cele din urmă nu umplu vidul, ci doar susțin atașamentul. Atașamentul de privare caută să evite satisfacerea nevoilor reale.

Respingere: ești atașat de sentimentul de a fi respins.

Când ai un atașament de respingere, adesea te simți dat la o parte, trecut cu vederea și rănit. Anticipezi faptul de a fi criticat de ceilalți și te simți obligat să cauți aprobarea (anxietate socială), adesea în moduri care duc doar la a te simți și mai mult respins (căutarea aprobării din partea cuiva care nu te va aproba niciodată, cum ar fi un părinte critic). Atașamentul de respingere adesea ilustrează un aspru critic lăuntric ce solicită perfecțiunea sau altfel nu va înceta niciodată să judece.

De unde provin atașamentele?

Ele își au originea în copilărie, prin perspectiva copilului. Pentru a crește și a se dezvolta într-un adult funcțional, indiferent de familia de origine, un copil trebuie să îndure ceea ce copilul percepe ca un sentiment chinuitor de a fi controlat, privat și respins.

Nu, nu poți face asta.
Nu, nu poți avea asta.
Nu, nu iți pot da acum de mâncare.
Nu, acum nu poți să stai în brate.

Dat fiind de unde vine copilul (pântecele mamei) aceste situații comune sunt experimentate negativ, de aici supărarea și toanele copilului.

Creșterea într-o familie disfuncțională, cu părinți care nu sunt deloc iubitori și atenți, nu face decât să exacerbeze problema copilului (adesea extensiv). Variatele forme de abuz comun, parentajul autoritar, neglijarea și parentajul oribil doar intensifică situația copilului.

Dispari din fata mea!
Nu ești bun de nimic.
De ce aș face ceva pentru tine?
Faci ce îți spun sau…!

Nu am timp pentru tine.

Nu există scăpare. Singura opțiune pe care un copil o are este să învețe să tolereze controlul, privarea și respingerea percepute. Pentru a funcționa, copilul trebuie să se familiarizeze – sau chiar să învețe să găsească o stranie satisfacție – în control, privare și respingere.

Suprimăm faptul că am transformat neplăcerea în plăcere și familiaritate, și ajungem în mod inconștient să căutăm în moduri subtile sau mai puțin subtile acele lucruri cu care noi am devenit obișnuiți – a fi controlați, privați sau respinși.

Atașamentul a devenit “cămin” sau o stare implicită către care vrei să te reîntorci din nou și din nou, în parte fiindcă nu cunoști altceva.

Viața devine o bătălie între dorința ta conștientă de a fi fericit și dorința ta inconștientă de a menține starea de lucruri. Ești într-o bătălie între două atașamente. De aceea viața este așa dificilă.

Oricine este afectat de atașamente?

Da, este un fenomen universal. Dacă ești o ființă umană, ești afectat de atașament într-un anumit grad sau în altul.

Cum știu dacă am un atașament?

Ai un glas critic lăuntric care te face să te simți prost.

Ai sentimente și comportamente negative pe care nu le poți controla conștient.

Te sabotezi singur.

Faci lucruri despre care știi că nu sunt bune pentru tine.

Atragi oameni nesănătoși în viața ta și îi ții acolo.

Știi ce ai nevoie, dar nu poți să te hotărăști să faci asta.

Reziști schimbării.

Îți găsești scuze să rămâi în felul în care ești, chiar dacă ești nefericit.

Ai tendințe autodistructive.

Ești bolnav și obosit să trăiești în modul în care trăiești, dar continui să trăiești asa.

Involuntar te pregătești de eșec.

Și așa mai departe…

Cum de n-am auzit niciodată de atașamente?

Psihologia modernă nu a îmbrățișat ideea de bază că noi căutăm involuntar ceea ce nu este bine pentru noi.

Acesta este un concept radical care întoarce pe dos cele mai personale eforturi de dezvoltare.

Esențial, atașamentele sugerează ca tu să cauți ceea ce nu vrei în viață și să o faci din nou și din nou, apoi să ascunzi acest fapt de tine însuți.

Majoritatea oamenilor nu vor să audă asta, chiar dacă există potențialul de a se elibera de constrângerea lor auto-aplicată.

Cine a adus acest concept?

Edmund Bergler, doctor în medicină. Bergler a fost un coleg al lui Freud care a publicat peste 300 de documente științifice cuprinzând cercetări în jurnalele medicale și a scris 25 de cărți. Ai auzit vreodată de Edmund Bergler?

De ce ar trebui să îmi pese de atașamentele psihologice?

Deoarece atașamentele tale contribuie mai mult decât orice altceva la nefericirea ta. Imaginează-ți, cauți inconștient chiar acele lucruri din viața ta pe care le urăști în mod conștient. Faci asta deoarece, cu mult timp în urmă, ai devenit atașat de acele sentimente vechi, neplăcute, dar familiare.

Pot sa trec dincolo de atașamentele mele?

Da. Asta cere o reconfigurare a modului în care lucrează psihicul tău. Educația este simplă și directă, dar foarte diferită de orice altceva ai auzit înainte.  Pentru a face asta însă în primul rând trebuie să fii sincer cu tine însuți și să recunoști aceste atașamente iar apoi să cauți să le expui și să le tratezi ca ceea ce ele sunt cu adevarat!

Atașamentele față de propria minte/gândire

Ești mai mult decât mintea ta, însă pentru a putea vedea acest lucru, e esențial să lași deoparte toate lucrurile  pe care crezi că le știi, și toate ideile despre ceea ce crezi ca ești.

Unul dintre lucrurile pe care le-am observat la noi oamenii, este că avem această tendință de a ne atașa de mintea noastră și a încerca să înțelegem la acest nivel care este modul în care acest univers funcționează.

Atașamentele reprezintă unele dintre cele mai mari bătălii ale vieții. Ele se referă la acel sentiment de nevoie prin care vrem să protejăm ceea ce avem.

Ele încep din momentul în care ne agățăm de această idee despre ceea ce credem că suntem.

În cursul ei normal viața în sine te asistă să descoperi ceea ce ești , atunci când îi permiți, însă există o echipă care te oprește de la această descoperire, și această echipă este formată din obiceiurile, condiționarea și educația pe care am primit-o.

Există un gând cu care mulți oameni se identifică și acesta spune că putem găsi siguranța în oameni, locuri , lucruri, dar dacă vei privi cu atenție vei vedea că acestea se schimba în permanență și oricât am încerca să le controlăm sau să ne atașăm de ele, nu le putem opri.

Cum acționează atașamentele  în viața noastră?

Unul din locurile în care apar atașamentele  este locul de muncă.  Muncim, suntem promovați și ne identificăm cu această profesie. Vorbim despre locul de muncă tot timpul și despre cât de importanți suntem  pentru compania în care lucrăm. Și ce se întâmplă atunci când ne pierdem locul de muncă? Suntem pierduți, ne simțim rău pentru că identitatea noastră a fost legată de această profesie.

Ne-am definit pe baza realizărilor noastre și a acestei profesii și ne-am legat atât de mult de acest lucru încât  o dată cu pierderea locului de muncă simțim că s-a pierdut o parte din noi.

O altă zonă în care ne atașăm este casa noastră. Ne  petrecem mult timp depunând eforturi să ne facem o casă pentru că avem senzația că ne va oferi siguranță. Mulți oameni fac sacrificii enorme  pentru a achiziționa o proprietate sau a face din casa o adevărată extensie a lor. Însă nici atunci când obțin această casă nu găsesc acea siguranță permanentă. Și dacă ceva se întâmplă, viața se întâmplă, și sunt nevoiți să renunțe la această casă, sunt pierduți pentru că au inclus locuința în identitatea lor.

Și în această goană după siguranță, sunt unii oameni care fac rate la bancă pentru 35 ani și se chinuie să plătească aceste rate și ratează multe din bucuriile vieții pentru că sunt focusați să muncească 24 h din 24 h  pentru a plăti pentru această iluzie. Și până la urmă după 35 ani de chinuri, ai în posesie o casă. Și la ce bun? Poate te simți împlinit  preț de o vreme, dar apoi totul se schimbă din nou și pierzi acest sentiment de siguranță.

Și bineînțeles ne atașăm de oameni, mai ales dacă avem căsnicii și trăim împreună mulți ani, nu ne putem imagina viața fără ei. Dar vine o zi , în care drumurile noastre se despart, rolurile  noastre unul în viața celuilalt se încheie, și atunci ne simțim pierduți. Și refuzăm să acceptăm lucrurile și viața , opunem rezistență la ce s-a întâmplat și asta ne provoacă suferință.

Avem senzația că nu vom mai găsi pe nimeni să ne iubească sau că nu e corect ce s-a întâmplat, însă dacă te afli într-un nivel mai înalt de conștiență, și ai ajuns să vezi cine ești și care este modul în care acest univers funcționează,  înțelegi că relația pe care ai avut-o și-a făcut treaba și rolul acelor oameni în viața noastră s-a încheiat. Nu rămânem agățați de iluzia de a recrea în mintea noastră ce am trăit ci mergem mai departe. Acceptăm viața așa cum se întâmplă și înțelegem că acesta este cursul ei firesc și trebuie să mergem mai departe. Înțelegem că atunci când suntem gata să renunțăm la aceste atașamente creăm spațiu pentru ca iubirea adevărată să intre în viața noastră, pentru că de cele mai multe ori, în relațiile de atașament nici măcar nu se poate vorbi despre iubire.

Însă noi ne-am obișnuit să spunem iubire la relațiile de dependență, la relațiile bazate pe sex și plăcere, la relațiile bazate pe aceste atașamente iar apoi afirmăm că iubirea doare. Însă iubirea nu doare niciodată și dacă ești gata să renunți la toate aceste atașamente  pe care le ai față de ceea ce ai crezut până acum, poți lăsa adevărata iubire să intre în viața ta. Te deschizi către calea spre iubire și realizezi că rolul tuturor relațiilor din viața ta , este de a te duce mai aproape de această cale.

Și asta nu înseamnă că nu vom plânge atunci când aceste rupturi se întâmplă, dar vom știi că aceste sentimente se exprimă prin noi, le vom da voie să se exprime, păstrând însă cunoașterea că noi nu suntem aceste sentimente și că nu avem nevoie să ne atașăm de ele.

Ce putem face pentru a depăși aceste atașamente?

 Așa cum am văzut atașamentele răsar din lumea exterioară și din această căutare a noastră de a ne împlini pe baza lucrurilor exterioare. Și dacă ele își au sursa în lumea exterioara pentru a le putea depăși avem nevoie să găsim un loc în care să ne refugiem și acesta se află în interiorul nostru.

Ce avem nevoie să facem este să găsim acea bucurie interioara și să ne eliberăm de această nevoie și iluzie că vom putea vreodată găsi împlinirea în exterior, în oameni, locuri, evenimente, lucruri.

Și poate că și atunci când vei găsi acest loc în interiorul tău tot vei simți tristețe când ‘’pierzi’’ un job sau  un om pleacă din viata ta dar nu va fi așa de rău cum obișnuia să fie pentru că ai ceva mai prețios decât asta, ai această sursă internă de bucurie care răsare în mod spontan atunci când vezi cine ești cu adevărat.

În acest punct, după ce te identifici ca fiind o ființă spirituală și îți dai seama că nu ești mintea ta, poți să te eliberezi de celelalte atașamente.

Și încă vor rămâne atașamente față de viața materială dar acestea se vor reduce semnificativ și vei pătrunde în acest loc al conștiinței din care vezi că simțul tău de sine nu depinde de exterior. În acest loc plin de iubire ajungi să vezi că ești o persoană bună și tot ceea ce percepi ca fiind material este doar un mod  prin care poți să îți împlinești scopul spiritual. Realizezi că nu ai nevoie să demonstrezi nimănui nimic, că întotdeauna ai contat în puzzle-ul vieții prin simpla ta existență. Vezi că de fapt suntem conectați și ne servim unii pe ceilalți. Acesta este momentul în care realizezi că ești puternic în interior și capeți o nouă perspectivă asupra vieții. Îți dai seama că nu ai nevoie să ajungi undeva ci doar să fii tu așa cum ești și astfel  începi să te bucuri de viață pentru că apare acest sentiment de eliberare.

Tehnica de eliberare a dizarmoniilor din corp și din minte

 Așează-te într-un loc liniștit, unde nu te deranjează nimeni și alocă-ți câteva momente pentru te îndrepta spre interiorul tău.

Vreau să te gândești  la lucrurile de care îți este teamă, de exemplu. teama de a pierde un job, sau teama de a îmbătrâni, poate teama că nu vei avea suficienți bani, sau o teamă de a pierde o relație sau teama de boli.

Adu toate aceste temeri în câmpul conștiinței și atenției tale împreună cu toate gândurile, emoțiile, sentimentele de care vrei să te eliberezi ca furie, vinovăție, ură, sentimentul de abandon, separarea, trădarea, durerea, tristețea, gelozia.  Și de ce ai vrea să te eliberezi de ele? Pentru că ele sunt cele care îți provoacă suferința.

Adu în câmpul conștiinței tale toate aceste temeri. Apoi vreau să îți imaginezi cea mai spirituală persoană la care te poți gândi, poate fi Iisus, fecioara Maria sau oricare altă figură spirituală la care te poți gândi. Simte dragostea pe care această ființă o reflectă asupra ta și recunoaște acest lucru în interiorul tău.

Apoi cere acestei ființe divine să îți trimită pacea și lumina pentru a intra în alchimie cu toate dizarmoniile din viața ta, cele conștiente și cele ascunse. Pe măsură ce inspiri, simte cum această lumină și pace îti umple corpul iar pe măsură ce expiri simte cum toate aceste vechi emoții, gânduri, tipare mentale se eliberează. Permite-le să apară și să se exprime prin tine, să curgă prin tine. E posibil să simți aceste emoții, sau gânduri și să ai un sentiment de disconfort, dar acest lucru înseamnă că procesul funcționează, și aduci la suprafață toate aceste dizarmonii, le dai voie să se exprime pentru ca mai apoi ele să plece. Și renunță la toate aceste tipare mentale, gânduri, emoții dureroase, și simte cum prin expirație le dai drumul să plece și prin inspirație aduci lumina în locul lor în corpul tău și în mintea ta.

În timp ce inspiri lași iubirea și lumina să intre iar în timp ce expiri te eliberezi de toate lucrurile, sentimentele, relațiile, tiparele mentale din trecut care ți-au provocat suferința. Ia-ți timpul de care ai nevoie și fă acest lucru până când simți că te-ai eliberat de toate acestea. Apoi mai rămâi câteva momente în liniște doar urmărindu-ți respirația după care poți reveni și observa care sunt senzațiile din corpul tău.

Mulțumesc surselor de inspirație:

 http://viataverdeviu.ro/atasamentele-psihologice-de-ce-facem-ce-nu-ar-trebui-sa-facem/

 http://artafeminina.ro/cum-sa-te-eliberezi-de-atasamentele-mentale-partea-a-doua/