Blogurile mele

joi, 29 ianuarie 2015

Energetica ființei umane ( 1 )

Cu toții suferim - fie că acceptăm și suntem conștienți de asta sau nu- din cauza limitărilor impuse de propria noastră minte, simțire și conștiință; din acest punct de vedere, toți ne aflăm în postura de pacienți. 

 În vremurile străvechi înțelepții au afirmat că „ceea ce este sus este și jos”. Probabil, ei descoperiseră prin propria lor experiență că omul însuși este un adevarat univers (părticică din Marele Întreg), iar universul interior uman este asemănător universului exterior.  
         Universul nostru interior este un univers energetic. Pentru majoritatea el este invizibil și nici măcar nu este „simțit”. Nu pentru că ar fi „ascuns” din cine știe ce motive – ci pentru că, de-a lungul istoriei, oamenii și-au pierdut/ ignorat capacitatea de a locui în mod conștient în acest univers, situație care, în prezent, poate fi remediată. 
         Primele „porți/portaluri” de intrare în universul energetic se află chiar în corpul fizic. De fapt, corpul fizic este foarte important – este o interfața între cele două universuri. De aceea este ideal ca el să fie menținut într-o stare de sănătate optimă.
         Așa cum pământul are meridiane, și corpul omenesc are meridiane – canale de circulație a energiei cosmice (numita ‚chi’ de chinezi, prana de budiști). Această energie circulă fără întrerupere prin corpul uman, întreținând activitatea tuturor organelor și apărându-l de agresiuni. Și se pare că tocmai această energie cosmică este „hrana” de bază a organismului viu (se cunosc astăzi numeroase cazuri de oameni care trăiesc numai cu ea, fără alimentație și tot în zilele noastre se vorbește și despre vampirii energetici, care ne(mai)având acces la această energie cosmică, o preiau de la alți oameni). 
         Corpul face schimburi permanente cu universul exterior prin intermediul centrilor energetici (7 chakre, deși în realitate ele probabil sunt muuult mai multe).Acești centri sunt în comunicare și interdependență permanentă cu toate meridianele și canalele energetice din corpul uman și buna lor funcționare ne întreține sănătatea, acționând ca niște vortexuri ce absorb energia din mediu.
         Pe traseele acestor meridiane se află și punctele de acupunctură, ce pot fi activate sau stimulate prin diverse modalități (acupunctură, electroacupunctură, presopunctură, folosirea unor lasere speciale) în scopul îndepărtării blocajelor și fluidizării circulației energetice. Știindu-se că în țesuturile situate sub punctele de acupunctură se află o rețea bogată de vase de sânge și fibre nervoase, curgerea și circulația liberă a acestor energii, în concepția milenară chineză înseamnă sănătate, iar perturbarea lor, blocarea sau stingherirea fluxului firesc înseamna boală. 
        Din punct de vedere energetic e vorba de aceste blocaje, iar din punct de vedere fizic sunt arhicunoscutele cauze : supra-alimentația, alimentația deficitară în nutrienți, stresul și reacțiile emoționale, gândurile negative, poluarea, sedentarismul, alcoolul, epuizarea sexuală, și altele. 
         Toate acestea sunt de fapt efecte ale căror cauză o constituie blocajul energetic interior – care face ca un organism să piardă energie, în loc să acumuleze. Și așa se ajunge la degradarea corpului fizic.
   Calitatea miraculoasă a alimentelor care conțin energie, vitalitate și minerale o conștientizăm abia după ce reușim să înlocuim carnea și alimentele procesate  cu fructe, semințe și legume consumate în stare crudă.
         Orice dereglare sau afecțiune reprezintă de fapt proasta gestionare a energiei de care dispune fiecare organism. O investim în tot felul de activități ‚neproductive de energie’. Pentru a ne suplimenta energia vitală și a ne însănătoși ar fi necesar sa o aducem în corp prin alte modalități decât cele obișnuite (alimentație, respirație, somn). Foarte benefică în acest sens este practica energetică, spre exemplu, practicarea unor sporturi/exerciții pe care taoiștii le numesc Chi Kung, Nei Kung și Tai Chi – sau de alte tipuri de exerciții, indiferent că sunt predate de un profesor sau dictate de propriul nostru corp.

Plimbările în natură, privitul cerului, dansul, scrisul, cititul, rugăciunea și postul , ca și practici moderate, dacă nu se poate constante, constituie, de asemenea, pași reali spre detoxifiere și vindecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu